ALEXANDRU RAFILA:"Avem nevoie de o strategie şi de aplicarea ei rapidă pentru a fi cât mai eficienţi în activitatea de prevenţie şi tratament"

F.D.
Miscellanea / 23 septembrie

"Avem nevoie de o strategie şi de aplicarea ei rapidă pentru a fi cât mai eficienţi în activitatea de prevenţie şi tratament"

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat iniţierea Strategiei Naţionale pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, în contextul în care aceste boli reprezintă principalele cauze de deces şi dizabilitate în România. "Avem nevoie de o strategie şi de aplicarea ei rapidă pentru a fi cât mai eficienţi în activitatea de prevenţie şi tratament a acestor boli", a afirmat el, conform News.ro.

Ministerul Sănătăţii a informat, vineri, într-un comunicat de presă, că ministrul Alexandru Rafila a anunţat, la Cluj-Napoca, iniţierea "Strategiei Naţionale pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare" (SNBCC). Proiectul iniţiat sub egida Ministerului Sănătăţii, Academiei Române, Administraţiei Prezidenţiale şi a Parlamentului României va fi elaborat de experţi din cadrul societăţilor profesionale de cardiologie, de neurologie, de neurochirurgie, de medicină fizică şi recuperare medicală, în colaborare cu societăţi internaţionale (World Stroke Organization, World Federation for Neurorehabilitation, European Academy of Neurology, European Stroke Organization, European Federation of Neurorehabilitation Societies). Integrarea contribuţiilor echipelor de experţi va fi realizată de prof. univ. dr. Dragoş Vinereanu şi prof. univ. dr. Dafin F. Mureşanu, membri corespondenţi ai Academiei Române.

"Bolile cardiovasculare şi cerebrovasculare ameninţă, din păcate, viaţa concetăţenilor noştri în fiecare zi. Avem nevoie de o strategie şi de aplicarea ei rapidă pentru a fi cât mai eficienţi în activitatea de prevenţie şi tratament a acestor boli. Strategia se va constitui într-un instrument cheie pentru a creşte impactul luptei noastre împotriva acestor boli, respectiv de a mări accesul pacienţilor la servicii de sănătate înalt calificate. Sunt conştient că este un drum lung şi dificil, dar este datoria noastră să-l parcurgem ca oameni dedicaţi sănătăţii", a declarat Alexandru Rafila.

Potrivit MS, în România, bolile cardiovasculare şi cerebrovasculare reprezintă principalele cauze de deces şi dizabilitate. Din cauza îmbătrânirii populaţiei şi a creşterii factorilor de risc comportamentali este previzionată o creştere semnificativă a incidenţei acestor boli în următorul deceniu.

Scopul dezvoltării şi adoptării SNBCC este de a îmbunătăţi starea de sănătate a populaţiei din România, prin implementarea unui plan comprehensiv de reformă în domeniul bolilor cardiovasculare şi cerebrovasculare, ce va fi parte a "Strategiei Naţionale de Sănătate 2022-2027".

Principiile directoare ale SNCBCC sunt: evaluarea răspândirii şi impactul bolilor cardiovasculare şi cerebrovasculare în rândul populaţiei României şi dezvoltarea programelor de prevenţie; dezvoltarea resurselor umane specializate în domeniul neurologiei intervenţionale; extinderea reţelei naţionale de centre de intervenţie imediată în caz de accident vascular cerebral; creşterea accesului la servicii de recuperare neurologică la nivel naţional.

Strategia va reuni şi integra recomandările într-un document cadru pentru reforma în acest domeniu la nivel naţional.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. De strategie santem satui,

    ceva fapte privind sistemul de sanatate 

    romanesc nu se poate (lipsa medici,aparatura,

    medicamente este tot mai grava) 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9297
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6851
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0142
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7419
Gram de aur (XAU)Gram de aur271.1673

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro