ALEXANDRU RAFILA: ''Vom avea cel puţin 10.000 de cazuri noi de COVID, pe zi, până la sfârşitul lunii decembrie''

G.U.
Miscellanea / 31 octombrie 2020

''Vom avea cel puţin 10.000 de cazuri noi de COVID, pe zi, până la sfârşitul lunii decembrie''

E foarte posibil ca până în luna decembrie să fie instituită carantina pe zone mari, inclusiv în Bucureşti, pentru că aceste cazuri noi care apar şi sunt în creştere aduc la rândul lor alte cazuri noi, tot mai multe, a explicat profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, vineri seara, la Digi24.

"Procesul acesta nu s-a oprit şi probabil până spre sfârşitul lunii decembrie, în lipsa altor măsuri - pentru că ne-am apropiat de o limită a măsurilor de un anumit tip, cele care sunt mai puţin restrictive - cred că numărul de cazuri la sfârşitul acestei luni va înregistra un număr cu cinci cifre, adică o să fie cel puţin 10.000 de cazuri pe zi. (...) La numărul acesta de cazuri, capacitatea de la terapie intensivă este, sigur, depăşită, iar asta are consecinţă directă în ceea ce priveşte mortalitatea", a spus Alexandru Rafila.

Profesorul a dat exemplul Cehiei, care are o rată a incidenţei cazurilor de coronavirus în ultimele două săptămâni de cinci ori mai mare decât a României, informează Digi24. "Noi avem o mortalitate în jur de 6, până în 6, Cehia a depăşit 12, în condiţiile unui sistem de sănătate mai robust decât în România. Asta îmi demonstrează că la un moment dat, când numărul de cazuri determină internări masive la terapie intensivă şi lucrul acesta blochează, practic, accesul la servicii de sănătate calificate, de terapie intensivă, mortalitatea creşte", a arătat profesorul Rafila.

Măsuri mai dure, dar şcolile să rămână deschise

"E puţin dur ceea ce spun, dar chiar sunt afectat de ceea ce spun, pentru că mă gândesc la această variantă şi nu ştiu cum putem să o evităm decât dacă eventual urmăm un model care văd că este aplicat în Franţa, chiar şi în Germania - mai degrabă poate modelul din Germania - care, paradoxal, instituie măsuri de limitare a activităţilor economice, sociale, dar lasă şcolile deschise, un lucru pe care eu personal îl agreez", a menţionat reprezentantul României la OMS.

El a adăugat că există studii foarte recente, în care se demonstrează că nu copiii sunt principala sursă de transmitere a bolii în această perioadă, ci mai degrabă aglomeraţia din mijloacele de transport în comun, care este răspunzătoare de majoritatea cazurilor de transmitere. "Lucrul acesta trebuie foarte serios luat în considerare", a subliniat Alexandru Rafila.

În Franţa sunt măsuri mai dure decât în Germania. "Franţa are acum 48.000 de cazuri şi dacă împărţim la 3 - pentru că ei sunt cam 60 de milioane, faţă de circa 20 de milioane în România - ar fi un echivalent de 16.000 de cazuri în România, cam aceasta ar fi corelaţia, deci au de două ori şi jumătate mai multe cazuri decât noi", a explicat profesorul Rafila. "Aşa că Franţa a trebuit să ia această măsură, târziu, dar ideea e următoarea: cu cât iei mai devreme măsura, atunci durata ei poate să fie mai mică", a punctat preşedintele Societăţii Române de Microbiologie.

În urmă cu două zile, întrebat, tot la Digi24, dacă România ar trebui să impună carantina totală, Alexandru Rafila a răspuns: "În momentul de faţă, nu".

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Portavocea PSD. Poate ne spune dl Rafila cand se inaugureaza cele 8 spitale regionale promise de psd, angajatorul d-lui Rafila,in campania electorala trecuta.

    1. Poate ne raspunzi tu, cine l--a promovat pe Rafila, PSD sau PNL?

    Din care Orban a recunoscut că au fost declarați morți de Covid indiferent de cauza reală a decesului sau de comorbidități. Românii sunt cei mai dobitoci, sau cei mai apatici, dacă încă îi rabdă/tolerează pe ăștia...

    Numărul de infectări e absolut irelevant, doar numărul de decese contează. 

    Orice aura de expertiza s-a anulat la intarea in arena politica. Evident ca pana la alegeri orice politician va spune "in momentul de fata, nu". Dupa alegeri... mai vedem.

    Un specialist care face recomandari ce impacteaza o tara intreaga ar trebui sa fie (atat moral, cat si legal) echidistant si obiectiv.

    Cum se impaca calitatea de specialist cu aceea de membru de partid (fie el PSD, PNL , XYZ) ? 

    Ba eș' nebun? Chiar și asa, joci cum ți se canta.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0645
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3179
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4146
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8692
Gram de aur (XAU)Gram de aur459.5007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb