Alice Drăghici pierde definitiv procesul în care a contestat verificările ANI privind averea sa

F. A.
Macroeconomie / 8 decembrie 2009

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, pe 4 decembrie, să respingă recursul declarat de avocatul Alice Drăghici împotriva deciziei din mai a Curţii de Apel Bucureşti, prin care a fost respinsă cererea sa de anulare a verificărilor făcute de ANI în legătură cu averea.

Potrivit unui comunicat de presă remis azi de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat pe 4 decembrie o decizie irevocabilă în sensul respingerii recursului formulat de Alice Drăghici împotriva sentinţei Curţii de Apel Bucureşti, prin care avocatul cerea anularea actului emis de A.N.I., prin care i s-a comunicat, conform art. 5 din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, republicată, declanşarea verificărilor, precum şi cererea de suspendare a executării acestuia.

Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat şi recursul avocatei Alice Drăghici în dosarul în care solicita suspendarea verificării averii sale de către Agenţia Naţională de Integritate, hotărârea pronunţată de instanţă pe 1 octombrie fiind, de asemenea, irevocabilă, a informat ANI pe 5 octombrie, la solicitarea NewsIn.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2601
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5844
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5504
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1410
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.2678

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb