Alin Gliga este noul Director General Aqua Bilbor

F.D.
Companii / 5 martie

Alin Gliga, Directorul General al Aqua Bilbor

Alin Gliga, Directorul General al Aqua Bilbor

Producătorul de apă minerală naturală Aqua Bilbor anunţă numirea noului Director General, Alin Gliga, şi continuarea investiţiilor pentru consolidarea poziţiei companiei pe piaţa apelor minerale naturale, finalizarea unei noi facilităţi de îmbuteliere şi depozitare, dar şi dezvoltarea reţelei de distribuţie, ca elemente centrale strategice în perioada următoare. Bugetul total de investiţii al companiei, demarate deja în urmă cu 2 ani, se ridică la peste 10 milioane de euro, iar acestea urmează să fie finalizate până în 2025, conform unui comunicat de presă al companiei.

Principalele direcţii de dezvoltare în perioada următoare vizează poziţionarea pe piaţă în segmentul brandurilor premium, elementul principal constând în relansarea brandului tradiţional Bilbor şi consolidarea poziţiei companiei pe piaţa apelor minerale naturale. Simultan, eforturile companiei sunt concentrate pe finalizarea investiţiilor într-o nouă capacitate de îmbuteliere şi depozitare, care va conduce la dublarea capacităţii de îmbuteliere, oferind o producţie sporită şi o distribuţie mai amplă. Compania va finaliza construcţia unei noi unităţi de îmbuteliere şi depozitare până la sfârşitul lunii iunie 2024.

Formarea unei echipe puternice în zona de comercializare a produselor din portofoliu reprezintă o direcţie strategică cheie, ce confirmă angajamentul companiei de a oferi un produs de calitate pe piaţa internă, dar şi pe pieţele internaţionale. În plus, compania are în plan noi investiţii în utilaje performante, ce vor contribui la creşterea capacităţii de producţie, confirmând de asemenea angajamentul Aqua Bilbor de a respecta cele mai înalte standarde de calitate, atât pentru apa minerală naturală, cât şi pentru ambalaje.

În ceea ce priveşte dezvoltarea reţelei de distribuţie, Aqua Bilbor îşi propune extinderea parteneriatelor cu distribuitori la nivel naţional, amplificând prezenţa produselor sale atât în reţelele tradiţionale, precum şi în marile lanţuri de magazine. În contextul schimbărilor de piaţă, Aqua Bilbor vizează poziţionarea sa ca un brand important şi stabil în piaţa pe care activează, datorită calităţii apei Bilbor.

Investiţiile realizate până în prezent s-au concentrat pe identificarea şi dezvoltarea surselor noi de apă minerală naturală, îmbunătăţirea infrastructurii de transport a conductelor pentru apa minerală, modernizare şi achiziţia de linii noi de îmbuteliere pentru formatele de 0,5L, 1L, 1,5L, 2L, şi o linie separată pentru îmbutelierea la 5L.

"La baza implementării actualei noastre strategii stau protecţia resurselor de apă şi conservarea mediului înconjurător. Având sursele principale de apă în aria geografică extraordinară a Munţilor Călimani, Aqua Bilbor urmăreşte să asigure o intervenţie minimă şi absenţa perturbărilor ecosistemului natural. Considerăm acest lucru ca fiind o practică inerentă în activitatea noastră şi, în acelaşi timp, cultura organizaţională gravitează în jurul acestei strategii. Vom intensifica implicarea noastră în acţiuni de responsabilitate socială, cu accent preponderent pe proiecte care vizează conservarea naturii şi programe educaţionale în şcoli. Suntem cel mai mare angajator din Bilbor şi dorim să rămânem un reper în comunitatea din care facem parte", declară Alin Gliga, Directorul General al Aqua Bilbor.

Aqua Bilbor, îmbuteliatorul apei minerale Bilbor şi al apei de izvor Aqua Roca, este o companie a cărei activitate este concentrată pe valorificarea celor mai bune surse de apă minerală naturală şi de izvor din zona Munţilor Călimani, judeţul Harghita.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7329
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3176
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9824
Gram de aur (XAU)Gram de aur387.3649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb