Allianz SE ar putea achiziţiona divizii ale AIG

F.A.
Bănci-Asigurări / 21 ianuarie 2009

Allianz SE, cea mai mare companie de asigurări din Europa după valoarea de piaţă, ia în considerare achiziţionarea unor divizii ale American International Group (AIG), a declarat marţi Enrico Cucchiani, membru în comitetul executiv al asiguratorului german, citat de Bloomberg.

"Toate companiile importante sunt mai mult sau mai puţin cu ochii pe AIG. Viitorul AIG nu este aşa de clar. Trebuie să vedem şi ce planuri are administraţia Statelor Unite cu AIG", a declarat oficialul Allianz, într-un interviu acordat la Istanbul.

Enrico Cucchiani a dat asigurări că Allianz este într-o poziţie financiară foarte bună.

"Poziţia noastră este foarte robustă. Mulţi jucători financiari au fost loviţi puternic din punctul de vedere al structurii capitalului", a explicat el.

AIG a beneficiat anul trecut de o linie de credit în valoare de 150 miliarde de dolari din partea guvernului american, pentru evitarea falimentului. În 3 octombrie, AIG a anunţat că intenţionează să vândă diviziile de asigurări de viaţă din Statele Unite, Europa, America Latină şi Japonia pentru a achita împrumutul de la guvernul SUA.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7518
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8128
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4050
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.3179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb