Ambasada SUA cere societăţii civile să monitorizeze şi al doilea tur al alegerilor

Doru Ivanov
Ziarul BURSA #Internaţional / 3 decembrie 2004

Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti solicită societăţii civile de la noi să monitorizeze şi al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, care va avea loc la data de 12 decembrie. Asociaţia Pro Democraţia (APD), ONG-ul care a urmărit prima rundă a alegerilor, a decis, în urma numărului foarte mare de nereguli sesizate (şi nesoluţionate), să nu mai supravegheze ultimul tur de scrutin. Ambasada SUA susţine, într-un comunicat remis ieri presei, că implicarea societăţii civile în monitorizarea alegerilor a fost foarte utilă, întrucît a "furnizat o analiză de mare valoare". Reprezentanţii instituţiei amintite mai precizează: "Am luat cunoştinţă de îngrijorările justificate, exprimate de multe organizaţii, privind numeroasele neregului din timpul votului. Îndemnăm totuşi grupurile independente ca, în loc să se retragă din poziţia de observatori în cel de-al doilea tur al scrutinului prezidenţial, să furnizeze o prezenţă robustă a societăţii civile în procesul de monitorizare din 12 decembrie. Organizaţiile independente ale societăţii civile sînt o componentă absolut esenţială a democraţiei în România. În timpul alegerilor ele pot şi trebuie să joace un rol crucial, oferind cetăţenilor o imagine completă şi plină de acurateţe, a modului în care se desfăşoară votul". Directorul executiv al APD, Adrian Sorescu, consideră, însă, că şansele ca asociaţia pe care o reprezintă să revină asupra deciziei luate, sînt foarte mici. Domnia sa a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă: "În momentul acesta, nu putem să dăm un răspuns. Am făcut un anunţ care a fost destul de ferm. Am putea să părem neserioşi, dacă ne-am răzgîndi aşa de uşor. Vom discuta, oricum, zilele acestea, problema revenirii".

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb