Un mesaj publicat pe paginile de Facebook ale mai multor reprezentanţe diplomatice la Bucureşti, "în numele Austriei, Belgiei, Canadei, Danemarcei, Finlandei, Franţei, Germaniei, Irlandei, Norvegiei, Olandei, Statelor Unite şi Suediei", vine la scurt timp după ce prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a avertizat Guvernul român să nu întreprindă acţiuni care să afecteze sistemul judiciar şi să nu creeze impunitate pentru funcţionari şi demnitari. În caz contrar, a spus oficialul european, CE "ar reacţiona imediat", scrie Digi24.
În mesajul lor, reprezentanţii celor 12 ţări mai spun că au făcut solicitări oficiale de dialog pe această temă, dar acestea "au rămas fără răspuns de la începutul lunii ianuarie a acestui an".
"Suntem profund îngrijoraţi de integritatea sistemului judiciar românesc, care a fost zdruncinat de modificări imprevizibile care nu întăresc eforturile României de a consolida progresul în materie de justiţie. Dimpotrivă, efectul cumulativ al acestor modificări prezintă riscul încetinirii luptei împotriva corupţiei şi subminării independenţei sistemului judiciar", se arată în mesaj.
Scrisoarea vine în condiţiile în care PSD ar face presiuni ca Guvernul să adopte o controversată ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Codurilor penale.
"Ordonanţele de urgenţă care par a fi în curs de discuţie pot avea un impact negativ asupra independenţei justiţiei româneşti, ceea ce ar slăbi încrederea cetăţenilor şi a partenerilor României în sistemul judiciar, dar şi în guvernul României", se arată în mesajul celor 12 ambasade.
"Este esenţial ca România să ţină seama de recomandările organismelor Consiliului Europei, cum ar fi Comisia de la Veneţia şi GRECO, ale Parlamentului European, ale Consiliului Uniunii Europene şi ale Comisiei Europene din ultimul său raport în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) şi să asigure o justiţie eficientă, transparentă şi imparţială.
Modificările anticipate prezintă un risc de încălcare a valorilor comune. În plus, acestea ar putea avea un efect negativ de durată asupra dezvoltării economice a ţării. Faptul că România deţine în prezent preşedinţia Consiliului Uniunii Europene îi conferă o responsabilitate specială. Îndemnăm Guvernul României şi toţi actorii implicaţi să ţină seama în mod corespunzător de această declaraţie comună şi să reafirme angajamentul politic al României de a susţine valorile noastre comune," mai arată reprezentanţii celor 12 ţări.
Cu puţin timp înainte ca acest mesaj să fie făcut public, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, i-a răspuns lui Frans Timmermans, care exprimase aceleaşi îngrijorări.
"De dată recentă, văd cum oficiali europeni îşi exprimă îngrijorări dar sunt exprimate cu caracter preventiv, însă cu un puternic potenţial electoral. Ca ministru, formulez o simplă şi respectuoasă solicitare: să ne cunoaştem, să ne respectăm competenţele, fie ele şi partajate, să ne respectăm demnitatea şi specificul naţional", a spus Tudorel Toader.l politic al României de a susţine valorile noastre comune", se mai arată în declaraţie.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.04.2019, 16:37)
Da luati-o dracu odată pe Kovesi că este omul vostru și spaltiva cu ea,tot frecați menta cu statul de drept parca voi sunteți mai breji.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.04.2019, 18:09)
Cele 12 ambasade s-au arătat oripilate de faptul că procurorul general Augustin Lazăr este un procuror torționar.
Se face vorbire despre integritatea sistemului judiciar românesc în condițiile în care procurorul torționar Augustin Lazăr, revocat deja, se află încă în funcție din cauza lui Klaus Werner Iohannis. :))))))))
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.04.2019, 21:14)
prostia va merge mana in mana cu ticalosia - nu o sa ajungeti departe , puscaria va maninca
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.04.2019, 14:28)
Te alinți, Vișinescu a dat tonul torționarilor sfârșiți în pârnaie. :))))))))
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.04.2019, 17:40)
Uniunea Europeana formata din 28 state membre. Statele semnatare amestecului in treburile interne ale Romaniei sunt 12. Daca ne referim la lumea intreaga sunt 12 state dintr-un total de 195 tari iar daca ne referim la Uniunea Europeana sunt 10 state dintr-un total de 28 de tari. Rezulta ca o minoritate vrea sa-si impuna punctul de vedere in fata unui stat independent. Constat ca Romania, stat independent nu poate sa-si stabileasca ambasadele unde vrea, din cauza obiectiilor unor state si nu poate sa legifereze intern din cauza altor state. In acelasi timp, in Siria nici unul din statele respective nu intervine, acolo toti considera masacrul o problema interna, in schimb "cotele de refugiati" sunt obligatorii
3. # S.U.E !!!
(mesaj trimis de anonim în data de 03.04.2019, 17:48)
Ca-n USA în EUROPA un PARLAMENT + O JUSTIŢIE: terminaţi o dată cu vorbe goale ; așa se sucește și U.K....