AmCham România apreciază decizia autorităţilor de a nu creşte povara fiscală

F.A.
Macroeconomie / 13 mai 2010

În contextul discuţiilor dintre reprezentanţii Fondului Monetar Internţional şi autorităţile române, Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România) apreciază decizia autorităţilor de a nu creşte povara fiscală pentru agenţii economici, oferind sectorului privat răgazul de a se redresa după o perioadă economică dificilă. Dincolo de presiunea asupra mediului privat, eventuale creşterii ale taxelor ar trimite un puternic semnal negativ investitorilor şi ar avea ca rezultat reducerea semnificativă a atractivităţii economice a României, atât la nivel regional, cât şi european, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

"Trebuie evitate măsuri care ar anula avantaje competitive unice pentru România, cum ar fi specialiştii de înaltă pregătire tehnică, care în condiţiile unor stimulente fiscale au atras investiţii străine majore în ţara noastră. O altă măsură urgentă este diminuarea arieratelor din economie, prin rambursarea de TVA sau plata datoriilor către sectorul farmaceutic şi sistemul sanitar în general", a declarat Ionuţ Simion, preşedintele grupului de lucru pentru fiscalitate, din cadrul AmCham România.

AmCham România continuă să reafirme necesitatea ca măsurile adoptate de autorităţile române să fie îndreptate spre îmbunătăţirea colectării şi fiscalizarea economiei gri. Aceste importante mecanisme de creştere a veniturilor la bugetul de stat trebuie corelate cu reducerea cheltuielilor publice şi raţionalizarea acestora. Într-un context economic dificil, astfel de măsuri au un impact negativ la nivel social, de aceea adoptarea acestora trebuie integrată într-o strategie mai largă de reformă administrativă la nivel central şi local, orientată spre rezultate pe termen lung.

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2439
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5732
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6187
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1207
Gram de aur (XAU)Gram de aur598.6583

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb