Amenzi în Piaţa de Gros Berceni

F. A.
Macroeconomie / 2 martie 2010

Constantin Cerbulescu, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, a dispus ca Piaţa de Gros Berceni să fie controlată de comisarii din cadrul CRPC Bucureşti-Ilfov în data de 26.02.2010.

Potrivit unui comunicat remis redacţiei, pentru abaterile constatate au fost aplicate 22 de amenzi contravenţionale în valoare de 91.000 lei. Totodată, comisarii CRPC au dispus retragerea de la comercializare a 320 kg de produse alimentare.

"Această acţiune de control face parte din măsurile prin care Autoritatea se asigură că produsele oferite consumatorilor să fie de calitate. Scopul comisarilor noştri este de a urmări respectarea legislaţiei în vigoare privind protecţia consumatorilor şi de a elimina de pe piaţă produsele care pot pune în pericol viaţa, sănătatea sau interesele economice ale consumatorilor", a declarat Constantin Cerbulescu, preşedinte ANPC.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3370
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7748
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7316
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3193
Gram de aur (XAU)Gram de aur642.8367

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb