Ampere : O poveste despre excelenţă în tehnologie şi vehicule electrice pentru o creştere durabilă

A.F.
Companii / 9 noiembrie 2023

Luca de Meo - CEO Ampere si Renault Group

Luca de Meo - CEO Ampere si Renault Group

O ilustrare clară a Revoluţiei, cel de-al treilea capitol din planul strategic al Renault Group, Ampere devine, odată cu lansarea sa, primul "pure player" european specializat în vehicule electrice şi software. Data efectivă a înfiinţării companiei este 1 noiembrie 2023, conform unui comunicat remis redacţiei.

Conform comunicatului, pentru a face faţă provocărilor şi a profita de oportunităţile care decurg din transformarea industriei auto, precum şi pentru a răspunde preocupărilor majore legate de climă, Renault Group a creat Ampere, un nou model de companie de automobile, care îşi propune să devină liderul european pe piaţa de vehicule electrice aflată în creştere rapidă. Axată pe tehnologie, Ampere se mândreşte cu o abordare orizontală care îi permite să fie mai agilă, mai rapidă şi mai inovatoare. Scopul este de a democratiza vehiculele electrice în Europa, cu maşini pe care oamenii şi le pot permite. Ampere se bazează pe 15 ani de experienţă în domeniul EV şi combină o organizare agilă şi eficientă pentru a proiecta maşini 100% electrice, pentru piaţa europeană, oferind o experienţă unică pentru clienţi.

Ampere a fost înfiinţată având drept obiectiv integrarea ESG (Environmental, Social & Governance) de-a lungul lanţului său valoric - în produsele şi serviciile dezvoltate de companie, dar şi în procesele sale, creând o economie circulară cu emisii reduse de carbon.

Proiectul industrial şi tehnologic urmărit de Ampere rezonează puternic cu piaţa europeană, unde s-a născut şi Renault Group. Se mândreşte cu o gamă unică de competenţe, precum şi cu un ecosistem industrial şi tehnologic solid care protejează întregul lanţ valoric. Ampere operează în 11 locaţii din Franţa, printre care patru unităţi industriale: ElectriCity care include fabricile de la Douai, Maubeuge şi Ruitz; şi uzina de la Cleon.

Compania are peste 11.000 de angajaţi - dintre care 35% sunt ingineri - care proiectează, dezvoltă, produc şi comercializează vehicule de înaltă performanţă, sigure şi durabile sub marca Renault. Împreună, îşi unesc toate eforturile pentru a realiza această tranziţie pe scară largă la mobilitatea electrică.

"Crearea unui nou model de business, specializat în vehicule electrice şi software, operaţional începând de astăzi ne-a provocat să ne gândim la cum putem ilustra mai bine revoluţia noastră şi ambiţia echipelor? Insuflând o viziune corporativă sustenabilă şi traducând-o în fiecare proces şi în fiecare produs. Construind, având ca punct de plecare punctele forte ale Grupului, şi regândind fiecare mod de a face lucrurile. Valorificând rădăcinile noastre franceze şi devenind lider în Europa. Facând cunoscut angajamentul nostru faţă de clienţii noştri, de planeta noastră şi de cei care trăiesc pe ea. Foaia de parcurs a lui Ampere se ridică la nivelul ambiţiilor Grupului şi sunt extrem de mândru să lansez această etapă majoră în evoluţia sa." a declarat Luca de Meo, CEO Ampere Renault Group

O identitate vizuală care combină tradiţia şi transformarea

Sigla Ampere a pornit de la forma de romb, simbolul emblematic al Renault, care reflectă istoricul său uman şi industrial. Logo-ul este compus din mai multe romburi, ilustrând această nouă configuraţie de echipe concentrate, agile, fiecare cu propria sa zonă de expertiză. Compoziţia rezultată din aceste romburi evocă ideea de mişcare perpetuă şi de ascensiune către un scop comun.

Identitatea Ampere combină trei culori principale - Scandium, Eigengrau şi Silicon Grey - creând un echilibru între tehnologie şi căldură, între inovaţie şi oameni.

O echipă executivă multi-calificată

Condusă de Luca de Meo, CEO Ampere, echipa de management reuneşte oameni din cadrul Renault Group, precum şi din afara industriei auto şi companii internaţionale de tehnologie.

Corporate

-Josep-Maria Recasens, Chief Operating Officer

oClea Martinet, VP Sustainability

-Vincent Piquet, Chief Financial Officer

oBenedicte Lenguin, Legal Councel

-Estelle Guillot-Tantay, VP Communications

-Alexandra Malak, VP People & Workplace

Technologie & Operaţiuni

-Luciano Biondo, VP Industrial Operations,

oEmmanuelle Darot, VP Procurement

oLaurence Excoffon, VP Quality

oLuiz Quinalha, VP Manufacturing ElectriCity

-Olivier Brosse Platform Global Leader, C Segment

-Philippe Brunet, VP Powertrain & EV Engineering

-Henry Bzeih, VP Software & Systems

-Vittorio d'Arienzo, Platform Global Leader, B Segment

-Luc Julia, Chief AI Officer

-Christian Stein, VP Revenue Management & Customer Experience, Ampere

-Gilles Vidal, VP Design, Renault Brand & Ampere

Următoarea întâlnire: 15 noiembrie, cu ocazia Capital Market Day, eveniment organizat de Renault Group şi dedicat Ampere.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9709
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7216
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3650
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0224
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.2521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb