A.N.A.F. nu mai emite somaţii pentru creanţe fiscale mai mici de 10 lei

F. A.
Macroeconomie / 27 august 2010

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) precizează că de la data de 12 august 2010 a intrat în vigoare Ordinul preşedintelui A.N.A.F. pentru aprobarea Procedurii privind emiterea şi comunicarea unor acte administrative pentru debitorii care înregistrează obligaţii fiscale restante sub o anumită limită, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Sorin Blejnar, Preşedintele ANAF: "În urma analizei costurilor de trimitere a somaţiilor către datornici am constat că în multe cazuri valoarea de recuperat era mai mică sau apropiată de valoarea de cost a procedurii de emitere şi transmitere a unei somaţii, de circa 4 lei, aceste cheltuieli inutile fiind efectuate de câţiva ani încoace. Odată cu aplicarea dispoziţiilor acestui ordin vom realiza economii semnificative la bugetul instituţiei".

În primul semestru al anului 2010, A.N.A.F. a emis 4.809.166 somaţii pentru creanţe ce însumează 14.186.100.000 lei. Numărul somaţiilor a crescut cu 26,4% faţă de perioada similară a anului 2009, în timp ce valoarea totală a creanţelor corespunzătoare somaţiilor emise a scăzut cu 42,9%. În urma somaţiilor transmise în primul semestru al anului 2010 s-au încasat 3.804.300.000 lei, respectiv 26,8% din totalul creanţelor supuse executării. Gradul de colectare a obligaţiilor restante a crescut comparativ cu anul 2009, când valoarea încasărilor reprezenta 21,3% din totalul creanţelor supuse executării.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0677
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3157
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4183
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8708
Gram de aur (XAU)Gram de aur461.0847

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb