ANAF propune modificarea ordinului preşedintelui instituţiei pentru aprobarea modelului unor formulare din Codul Fiscal

F.A.
Macroeconomie / 21 noiembrie 2012

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a elaborat un proiect de act normativ pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.52/2012 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare prevăzute la Titlul III din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările ulterioare, conform unui comunicat al ANAF.

Începând cu data de 1 iulie, contribuabilii persoane fizice care datorează contribuţii sociale obligatorii, conform capitolului II şi III din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, au fost preluaţi în administrare de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin unităţile sale subordonate.

Potrivit comunicatului, stabilirea obligaţiilor de plată reprezentând contribuţii sociale se face pe baza veniturilor declarate de contribuabili, prin "Decizie de impunere privind obligaţii de plată cu titlu de contribuţii de asigurări sociale"(formular 610) şi "Decizie de impunere pentru plăţi anticipate cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate"(formular 620).

Având în vedere modificările legislative sus menţionate, precum şi în vederea simplificării procesului de administrare a contribuţiilor sociale, prin prezentul proiect de ordin se propune modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.52/2012 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare prevăzute la Titlul III din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, astfel:

- modificarea modelului şi conţinutului formularului 200 "Declaraţie privind veniturile realizate din România", prin introducerea unor informaţii care să permită stabilirea bazei de impunere pentru contribuţiile sociale, în funcţie de categoria de venit realizată;

- unificarea titlurilor de creanţă privind stabilirea impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale datorate de persoanele fizice, prin includerea informaţiilor referitoare la plăţile anticipate privind impozitul pe venit şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate, precum şi cele referitoare la obligaţiile de plată cu titlu de contribuţii de asigurări sociale în formularul "Decizie de impunere privind plăţile anticipate cu titlu de impozit pe venit/contribuţii de asigurări sociale de sănătate, precum şi obligaţiile de plată cu titlu de contribuţii de asigurări sociale". Astfel, printr-un singur titlu sunt stabilite şi individualizate obligaţiile fiscale datorate de o persoană fizică, pe categorii şi surse de venit.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0989
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5921
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8862
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.2766

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb