ANAF va rambursa în octombrie TVA de 934,19 milioane lei

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 7 octombrie 2010

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va rambursa, în luna octombrie, TVA în sumă totală de 934,19 milioane lei, în trei tranşe, a anunţat administraţia, potrivit Mediafax.

În selecţia lunii octombrie au fost cuprinse, în ordinea vechimii, toate deconturile de TVA, urmând a fi soluţionate prin restituire deconturile a căror vechime este de până la data de 3 septembrie 2010.

Din totalul sumei care urmează să fie rambursată, deconturile cu compensare şi restituire totalizează 785,7 milioane de lei, din care este compensată suma de 69,5 milioane de lei, iar 716,2 milioane de lei reprezintă suma restituită.

Totodată, deconturile cu compensare integrală se ridică la 144 milioane de lei, iar deconturile cu compensare parţială au o valoare de 4,49 milioane de lei, urmând ca suma de 84,1 milioane de lei să fi restituită în perioada următoare.

Prima tranşă în valoare de 142,6 milioane de lei a fost programată pentru 7 octombrie, cea de-a doua, de 215,5 milioane de lei, pentru 25 octombrie, în timp ce ultima plată va fi efectuată în data de 29 octombrie, respectiv 358,1 milioane de lei.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2588
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5161
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6046
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1316
Gram de aur (XAU)Gram de aur665.4259

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb