Analiştii băncilor mizează pe leu în primul trimestru

F.A.
Macroeconomie / 7 ianuarie 2011

Deşi oficialii BNR sunt sceptici că 2011 va fi un an mai bun decât 2010, analiştii băncilor mizează pe leu în primul trimestru, scrie Antena3.ro. Pe piaţă există, însă, şi teama că leul va avea de suferit din cauza dificultăţilor pe care le au alte ţări din UE.

De la 4,3 lei pentru un euro, ING a schimbat prognoza la 4,15 lei. Este un nivel pe care moneda naţională l-a mai avut în aprilie şi mai, anul trecut.

Analiştii BCR mizează pe un curs de 4,2 lei pentru un euro de mai multă vreme. Iar cei ai Raiffeisen estimează că leul va rămâne până în martie la valorile de acum, 4,25-4,30.

Există însă în piaţă şi teama că leul va avea de suferit din cauza dificultăţilor pe care le au Grecia, Spania şi Italia. Presiunile pe leu, dacă nu intervine Banca Centrală, duc la deprecierea acestuia. Ceea ce însemnă facturi, chirii şi rate mai mari.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb