-Zona Aviaţiei reprezintă principalul pol de dezvoltare pentru proiecte rezidenţiale middle market din Bucureşti şi o destinaţie de top pentru cumpărătorii care doresc să locuiască în imediata apropiere a celui mai important pol de business al Capitalei
-Cele aproximativ 4.000 de apartamente aflate în construcţie în zona Aviaţiei urmează a fi finalizate în perioada 2026 - 2028. În plus, în zonă se mai pot dezvolta alte peste 7.200 de noi locuinţe pe termen mediu şi lung
-Pentru a cumpăra prin credit ipotecar un apartament nou cu două camere în zonă, o familie trebuie să aibă un venit minim de aproximativ 15.000 de lei, în timp ce pentru a cumpăra un apartament nou cu trei camere este necesar un venit minim de aproximativ 22.300 de lei
-Un cuplu care câştigă două salarii medii înregistrate în Bucureşti are un venit lunar de 14.620 de lei (circa 2.800 de euro) potrivit celor mai recente date INS
Aproximativ 4.000 de apartamente sunt în construcţie în acest moment în zona Aviaţiei, supranumită ‚polul corporatiştilor' datorită apropierii de principalul pol de business din Bucureşti, Aviaţiei - Barbu Văcărescu, arată o analiză realizată de către compania de consultanţă imobiliară SVN Romania care a fost remisă redacţiei.
Aviaţiei reprezintă principalul pol de dezvoltare pentru ansamblurile rezidenţiale middle market din Bucureşti, amplasate în zonele nordice ale Sectoarelor 1 şi 2 din Capitală, aceste proiecte ţintind, de regulă, palierele superioare ale segmentului, pe care activează cumpărătorii cu venituri peste medie.
În medie, preţul de pornire al unui apartament nou cu două camere în construcţie în zona Aviaţiei pleacă de la 158.000 de euro + TVA, în timp ce preţul mediu de pornire al unui apartament nou cu trei camere din zonă porneşte de la circa 214.000 de euro + TVA, acestea majorându-se în funcţie de suprafaţa unităţilor.
Astfel, preţul mediu al apartamentelor noi din zona Aviaţiei este de aproximativ 3.230 de euro pe metrul pătrat util, plus TVA, ceea ce înseamnă că pentru a cumpăra prin credit ipotecar un apartament nou cu două camere în zonă, o familie trebuie să aibă un venit mediu de aproximativ 15.000 de lei potrivit calculelor SVN Romania - în calcul a fost luat un credit ipotecar cu dobândă fixă în primii trei ani, pe o durată de 30 de ani şi un avans de 25%.
Concomitent, pentru a cumpăra prin credit un apartament nou cu trei camere amplasat în polul Aviaţiei, o familie ar trebui să aibă un venit lunar minim de aproximativ 22.300 de lei, potrivit calculelor SVN. Un cuplu care câştigă două salarii medii înregistrate în Bucureşti are un venit lunar de 14.620 de lei (circa 2.800 de euro lunar) potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), aferente lunii mai 2026. Având în vedere numărul de locuinţe vândute în Bucureşti anual, proiectele rezidenţiale aflate în dezvoltare în zona Aviaţiei ţintesc aproximativ 4% cumpărători activi pe piaţa rezidenţială din Capitală.
”Zona de nord a Bucureştiului - şi implicit şi Aviaţiei - a reprezentat dintotdeauna un deziderat pentru potenţialii cumpărători, iar cei care au achiziţionat o locuinţă aici, indiferent că vorbim de anii '80, anii '90 sau după 2020, au înregistrat întotdeauna venituri peste medie, fără a fi, neapărat, cumpărători de lux. Preţul mediu actual al unei locuinţe noi aflate în dezvoltare în zona Aviaţiei este cu circa 40% mai mare comparativ cu media oraşului, un nivel explicabil prin imaginea foarte bună a cartierului şi prin amplasamentul în inima celei mai importante zone de business a Bucureştiului”, explică Raluca Dobrişan, managing partner SVN Romania | Residentialist | Floreasca.
Cele aproape 4.000 de apartamente aflate în dezvoltare în acest moment în zona Aviaţiei ar urma să fie finalizate în perioada 2026 - 2028, în timp ce datele SVN arată că alte peste 7.200 de noi locuinţe ar putea fi dezvoltate în zonă pe termen mediu şi lung, având în vedere suprafeţele de teren aflate în portofoliul investitorilor activi pe segmentul rezidenţial.
Numărul caselor şi apartamentelor vândute în primele şase luni din 2026 în regiunea Bucureşti - Ilfov a fost cu doar 1,4% mai mic comparativ cu cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, în timp ce vânzările rezidenţiale înregistrate în aceeaşi perioadă la nivel naţional au scăzut cu o rată anuală de aproape 9%, potrivit datelor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.



















































Opinia Cititorului