ANAT: Valoarea voucherelor de vacanţă, nivel record de 125 milioane euro

Ziarul BURSA #Companii #Turism / 25 iulie 2018

Valoarea voucherelor de vacanţă a atins un nivel record în luna iunie a acestui an, de 125 milioane de euro, faţă de 3 milioane euro în iunie 2017. Mai exact, suma este de 42 de ori mai mare comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), redate News.ro.

De altfel, doar în această lună valoarea voucherelor de vacanţă este de patru ori mai mare decât cea pe întreg anul 2017, care a fost de 30 milioane de euro.

În iunie au fost emise 11,3 milioane de vouchere de vacanţă pe hârtie, care valorează peste 117 milioane de euro, şi 274.000 de vouchere pe suport electronic, în valoare de aproximativ 7,8 milioane de euro, spun reprezentanţii ANAT.

Oficialii ANAT transmit: "Creşterea considerabilă de la 3 milioane de euro în iunie 2017 la 125 milioane de euro în iunie 2018 a fost impulsionată de acordarea acestor beneficii extra-salariale către angajaţii bugetari".

Per total, între ianuarie şi iunie, au fost emise aproximativ 14 milioane de vouchere pe hârtie şi în format electronic, care valorează aproximativ 148 milioane de euro. Această sumă este de cinci ori mai mare faţă de cea din 2017, conform datelor ANAT.

Voucherele de vacanţă au fost introduse pe piaţa din România în 2009, dar acordarea lor a fost oprită în sistemul public după un an, din cauza crizei economice, şi de atunci a fost  restricţionată an de an prin act normativ. 

Până anul trecut, doar angajaţii din sis­temul privat au primit vouchere de vacanţă. Însă, în perioada 1 iulie 2017-30 noiembrie 2018, şi bugetarii primesc vouchere de vacanţă în limita unui salariu minim pe economie/persoană.

Oficialii ANAT: "De la 1 decembrie, în locul voucherelor de vacanţă pe hârtie sau electronice, bugetarii vor primi o indemnizaţie, potrivit articolului 26 din Legea Salarizarii personalului plătit din fonduri publice. Asfel, numărul şi valoarea voucherelor de vacanţă la nivel de ţară vor scădea considerabil".

 În România, voucherele de vacanţă sunt emise de companiile de tichete valorice Cheque Dejeuner, Edenred şi Sodexo Pass.

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9752
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5471
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3043
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9437
Gram de aur (XAU)Gram de aur385.5996

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb