CORESPONDENŢĂ DE PE COASTA DE AZUR Riviera franceză în patru zile şi promisiunea că mă voi întoarce

După un an greu care nu mi-a permis nicio plecare, m-am hotărât să evadez câteva zile şi am ales o zonă unde îmi doream de mult timp să ajung - Coasta de Azur, cu cazare în Nisa. O alegere perfecta! Coasta de Azur nu înseamnă doar plaje şi hoteluri luxoase. Înseamnă sate medievale suspendate pe stânci, oraşe care au făcut istorie, porturi liniştite, străduţe înguste şi elegante, cafenele în care timpul pare să stea în loc şi privelişti ce rămân întipărite în minte şi în suflet mult după întoarcerea acasă.

• Nisa - locul ce aminteşte de scoicile în care foşneşte marea

Dintre toate acestea, Nisa rămâne inima regiunii - oraşul care le adună pe toate şi din care fiecare excursie devine o nouă descoperire. Este locul unde Mediterana pare mai albastră decât oriunde altundeva, unde istoria se împleteşte firesc cu prezentul şi unde frumuseţea nu este doar un detaliu, ci însăşi esenţa locului.

Nisa nu încearcă să impresioneze. O face firesc, prin simpla existenţă. Dimineaţa, când soarele începe să lumineze Promenade des Anglais, marea capătă nuanţe imposibil de reprodus în fotografii, iar oraşul pare că se trezeşte fără grabă. Oamenii aleargă pe faleză, terasele îşi deschid mesele, iar pescăruşii acoperă pentru câteva clipe zgomotul traficului. Soarele începe să încălzească încet clădirile elegante, iar lumina schimbă culoarea apei de la un minut la altul. Abia atunci înţelegi de ce milioane de turişti se întorc aici, an după an.

În ziua în care am ajuns la Nisa nu mă gândeam că, după doar patru zile, mă voi întoarce cu dorul unui loc pe care abia începusem să-l cunosc. În prima seară, după ce m-am cazat exact în mijlocul centrului vechi, de unde poţi urmări forfota din cafenele, am ieşit aproape instinctiv spre mare. Nu trebuia să întreb pe nimeni încotro este drumul. Oraşul curgea într-acolo. În doar câteva momente am simţit mirosul sărat al mării şi am auzit apa înainte să o văd. În Nisa, Mediterana rostogoleşte fără încetare pietrele pe care le-a rotunjit în timp. Valurile nu sunt uriaşe, dar au o forţă care transformă fiecare întâlnire cu ţărmul într-un sunet inconfundabil. Plaja din Nisa nu este acoperită cu nisip, ci cu pietre în nuanţe de alb, gri şi chiar negru. Când apa se retrage, miile de pietre se rostogolesc unele peste altele, într-un foşnet grav, continuu, ce mi-a amintit de scoicile pe care le lipeam de ureche în copilărie, convinsă că în ele se ascunde marea. Sunetul pietrelor lovite de valuri este, poate, una dintre cea mai frumoase amintiri pe care le-am adus din Nisa. Aici nu trebuie să apropii scoica de ureche. Marea îţi vorbeşte direct, iar acest sunet nu poate fi fotografiat şi nici descris pe deplin, dar cu siguranţă îl recunoşti dacă ai fost măcar o dată acolo.

Nisa nu trebuie privită doar de pe faleză. Ea trebuie văzută şi de pe Colline du Château, locul unde oraşul pare să-şi dezvăluie întreaga personalitate. Drumul urcă printre vegetaţie, iar la capătul lui te aşteaptă una dintre cele mai spectaculoase panorame ale Coastei de Azur. Acoperişurile roşcate ale centrului vechi, portul plin cu ambarcaţiuni, curba perfectă a Promenade des Anglais mărginită de palmierii aliniaţi ce despart întinderea nesfârşită a Mediteranei într-o nuanţă de turcoaz aproape neverosimilă de hotelurile elegante şi de clădirile cu arhitectură specifică Belle Époque alcătuiesc o imagine care nu are nevoie de filtre şi nici de explicaţii. Lângă aleile umbrite, o cascadă impresionantă cade peste stâncă într-un spectacol neaşteptat, iar băncile sunt ocupate de turişti care, pur şi simplu, privesc. Într-o lume în care totul pare să se desfăşoare în grabă, aici contemplarea încă este o ocupaţie. La coborâre începe adevărata întâlnire cu oraşul, putând admira curţile, porţile sau ferestrele cu flori ale caselor etajate.

La poalele colinei începe Vieux Nice - centrul istoric, un adevărat labirint de străduţe înguste, pieţe animate, restaurante, cafenele şi mici magazine de familie. Terasele sunt pline aproape la orice oră, iar atmosfera are acel amestec rar de eleganţă franceză şi relaxare mediteraneană care transformă fiecare plimbare într-o experienţă. Centrul vechi nu se vizitează. Se trăieşte. Ziua, străduţele înguste sunt un adevărat furnicar. Mii de oameni se strecoară printre restaurante, cafenele şi magazine de suveniruri, fiecare încercând să surprindă frumuseţea locului într-o fotografie sau să găsească terasa perfectă pentru un pahar de vin şi o cină târzie. Forfota nu dispare odată cu lăsarea serii. Din contră. Vocile în limbi diferite se împletesc cu clinchetul ciocnitului de pahare şi cu muzica discretă din localuri, iar magazinele rămân deschise până târziu în noapte, ca şi cum oraşul ar refuza să adoarmă. Dimineaţa, aproape miraculos, acelaşi loc devine liniştit. Străduţele pare că se odihnesc după o noapte lungă. Mesele sunt încă goale, obloanele se deschid încet, iar primele raze ale soarelui alunecă peste faţadele colorate. Ai impresia că oraşul îşi trage sufletul pentru câteva ore, înainte de a primi din nou miile de turişti care îl descoperă şi îl cercetează, pas cu pas, până târziu în noapte.

• Eze - satul suspendat între cer şi mare

Nisa este punctul perfect de plecare pentru descoperirea unei regiuni în care fiecare localitate are propria personalitate, iar distanţele mici transformă orice vacanţă într-o succesiune de peisaje spectaculoase şi experienţe memorabile. De la luxul discret din Monte Carlo şi strălucirea Cannes-ului, până la liniştea satelor medievale cocoţate pe stânci sau la parfumul lămâilor din Menton, Coasta de Azur oferă călătorului sentimentul că răsfoieşte un album cu ilustrate devenite realitate.

Am ales să călătoresc cu autobuzul şi cu trenul, iar combinaţia dintre acestea două a fost decizia perfectă. Între Nisa şi Eze, autobuzul şerpuieşte pe şoseaua suspendată deasupra Mediteranei, iar peisajele se succed atât de repede încât ai impresia că cineva răsfoieşte în grabă un album cu fotografii perfecte. Într-o clipă priveşti marea, în următoarea vezi stâncile, apoi apar vile ascunse printre pini şi palmieri, după încă o curbă simţi că autobuzul pluteşte între cer şi apă.

Iar trenul a fost o experienţă în sine. Linia ferată urmăreşte atât de fidel ţărmul, încât ai impresia că vagoanele alunecă pe deasupra mării. Din când în când, peisajul dispare pentru câteva secunde într-un tunel săpat în stâncă, doar pentru a reveni şi mai spectaculos la ieşire. Trenurile erau pline până la refuz. Francezi, italieni, japonezi, americani, români, spanioli - oameni veniţi din toate colţurile lumii, uniţi de aceeaşi curiozitate şi de aceeaşi nerăbdare de a descoperi câteva dintre cele mai frumoase locuri ale Coastei de Azur.

Dacă Nisa respiră prin energia ei, Eze impresionează prin linişte. Satul medieval pare că nu a fost construit, ci cioplit direct în stâncă. Aleile înguste, pavate cu piatră, urcă şi coboară printre case vechi, cu obloane din lemn şi ziduri peste care se revarsă flori viu colorate. Nu există stradă dreaptă şi aproape fiecare colţ ascunde o mică galerie, un atelier de artizanat sau o cafenea în care timpul pare să curgă mai încet. La fiecare câţiva paşi simţeam nevoia să mă opresc. Nu pentru că urcuşul ar fi fost greu, ci pentru că priveliştea devenea tot mai frumoasă. În vârful satului se află Grădina Exotică, un loc în care cactuşii şi plantele mediteraneene convieţuiesc cu una dintre cele mai spectaculoase panorame pe care le-am văzut vreodată. De acolo, marea, în care coboară abrupt muntele, pare fără sfârşit, iar cerul şi apa se întâlnesc într-o linie atât de clară încât ai impresia că lumea se termină în acel punct. Pe una dintre terase am rămas mai mult decât intenţionam, pentru că unele locuri nu-ţi mai dau voie să pleci.

• Villefranche - culori care se preling de pe stânci în port

Există localităţi care nu au nevoie de obiective turistice spectaculoase. Este suficient să le străbaţi încet. Villefranche-sur-Mer este una dintre ele. Situat între Nisa şi Monaco, Villefranche-sur-Mer păstrează farmecul autentic al unui vechi oraş pescăresc. Casele în nuanţe de ocru, galben şi teracotă ce se oglindesc în apa mării pare că se sprijină una peste alta pe versantul ce coboară spre port. Străduţele înguste, arcadele din piatră şi micile pieţe creează un decor care invită la plimbări fără destinaţie. Portul, plin de ambarcaţiuni şi restaurante cochete, completează atmosfera liniştită a unei localităţi în care viaţa pare să curgă într-un ritm diferit de cel al marilor oraşe turistice. Pe chei, bărcile se leagănă încet, iar restaurantele îşi întind mesele până aproape de apă. Seara, când luminile se aprind, portul capătă o linişte greu de explicat.

• Menton - oraşul luminos, cu miros de lămâie

La graniţa cu Italia, Menton este cunoscut drept oraşul lămâilor, datorită livezilor şi copacilor de pe marginea străzilor şi din pieţe şi a festivalului dedicat acestui fruct care a devenit simbol local. În Menton, culoarea dominantă nu este albastrul mării, ci galbenul. Lămâile apar peste tot - în grădini, pe tarabe, în vitrine şi în deserturile cafenelelor. Faţadele caselor, în nuanţe de galben, portocaliu şi crem, reflectă lumina soarelui într-un mod aparte, iar întregul oraş pare scăldat într-o lumină caldă aproape tot timpul anului. Deasupra centrului vechi se ridică impunătoarea biserică Saint-Michel Archange. Piaţeta din faţa acesteia oferă una dintre cele mai spectaculoase panorame asupra Mediteranei. Clopotele bisericii sparg din când în când liniştea. În port, bărcile par jucării colorate. Menton este unul dintre locurile în care te opreşti din fotografiat fără să-ţi dai sema. Pentru că nu te saturi să priveşti.

• Monte Carlo - locul în care luxul nu face zgomot

La doar câteva zeci de minute de Nisa se află Monte Carlo, cartierul emblematic al Principatului Monaco şi unul dintre cele mai exclusiviste locuri din lume. Aici, luxul nu este ostentativ, ci pare să facă parte firesc din peisaj. Monte Carlo este adesea descris drept oraşul bogaţilor. Definiţia este corectă, dar incompletă. Ceea ce impresionează nu este opulenţa, ci naturaleţea cu care aceasta se integrează în peisaj. Iahturile impresionante din port, hotelurile celebre, magazinele luxoase, automobilele de colecţie şi faimosul Cazinou din Monte Carlo conturează imaginea unui oraş asociat de decenii cu rafinamentul şi prosperitatea. Iahturile uriaşe par să facă parte din port la fel cum bărcile aparţin satelor pescăreşti. Automobile rare trec fără să atragă priviri insistente, iar faimosul cazinou îşi păstrează eleganţa fără să încerce să epateze. Străzile impecabil întreţinute, grădinile perfect îngrijite şi priveliştile asupra Mediteranei transformă o simplă plimbare într-o incursiune într-o lume în care eleganţa pare regula, nu excepţia. Totul este impecabil întreţinut, iar ordinea aproape perfectă nu pare impusă, ci firească. Monte Carlo nu îţi dă senzaţia că încearcă să demonstreze ceva. Pur şi simplu îşi trăieşte reputaţia.

• Cannes - unde covorul roşu nu se strânge niciodată

Dacă Monte Carlo este sinonim cu bogăţia, Cannes rămâne capitala glamourului. Festivalul Internaţional de Film a făcut celebru acest oraş în întreaga lume, iar Palais des Festivals este locul unde, în fiecare an, păşesc cele mai mari nume ale cinematografiei mondiale. În restul anului, farmecul Cannes-ului continuă prin promenade elegante, hoteluri istorice, magazine ale marilor case de modă şi plaje care atrag turişti din toate colţurile lumii. Bulevardul La Croisette este probabil una dintre cele mai cunoscute promenade ale Europei, locul unde marea, palmierii şi atmosfera cosmopolită creează decorul perfect pentru o după-amiază petrecută fără grabă. Acolo, celebrităţile lasă locul oamenilor obişnuiţi. Familii, biciclişti, artişti stradali şi turişti împart aceeaşi promenadă, iar magazinele marilor case de modă alternează cu restaurante elegante.

• De pe Coasta de Azur am venit cu promisiunea că mă voi întoarce

În zilele petrecute pe Riviera Franceză, căldura nu a fost doar prezentă. A fost copleşitoare. O caniculă care făcea aerul să tremure deasupra pietrei şi asfaltului, iar umbrele palmierilor deveneau refugii preţioase. Practic, am înotat prin soare. Cu toate acestea, nu m-am oprit nici măcar o clipă. Am mers kilometri întregi prin soarele arzător, cu sentimentul că fiecare stradă ascunde ceva ce nu trebuie ratat. Din când în când mă opream doar pentru un frappe rece, o limonadă cu lămâi de Menton sau un cocktail savurat la umbra unei terase. Apoi porneam din nou la drum, entuziasmul reuşind de fiecare dată să învingă căldura.

La întoarcere, în avion, am încercat să rememorez ce mi-a plăcut cel mai mult, dar nu am reuşit să aleg. Am plecat cu sute de fotografii şi cu mult mai multe amintiri decât încăpeau într-un telefon. Dar cel mai important lucru pe care l-am adus cu mine a fost promisiunea, făcută aproape fără să-mi dau seama, că mă voi întoarce. Nu doar ca să revăd locurile care m-au impresionat, ci şi pentru a descoperi tot ceea ce, în numai patru zile, Coasta de Azur a păstrat încă ascuns. Pentru că unele călătorii nu se încheie atunci când îţi faci bagajele. Ele continuă mult timp după aceea, ori de câte ori auzi zgomotul valurilor, vezi o fotografie cu Mediterana sau închizi ochii şi îţi aminteşti sunetul pietrelor rostogolite de apă.

Poate că acesta este adevăratul farmec al Nisei şi al întregii Coaste de Azur. Nu încearcă să te copleşească prin spectaculos. Îţi oferă, în schimb, o succesiune de momente simple, atât de frumoase încât, întors acasă, nu îţi aminteşti doar ceea ce ai văzut, ci mai ales ceea ce ai simţit. Iar unele călătorii sunt cu adevărat reuşite tocmai atunci când continuă să trăiască în mintea şi în sufletul tău mult după ce avionul a aterizat, păstrând vie promisiunea întoarcerii. Mai ales că, de la Bucureşti la Nisa, se ajunge foarte confortabil, în doar doua ore şi jumătate, cu avioanele Animawings.