Anca Dragu, gazda unui eveniment privind combaterea violenţei domestice

A.P.
Politică / 29 aprilie 2021

Anca Dragu, gazda unui eveniment privind combaterea violenţei domestice

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, va fi, astăzi, gazda unui eveniment despre violenţa domestică la care vor participa ambasadori din 26 de state. În cadrul reuniunii se vor prezenta exemple de bune practici, potrivit news.ro.

Evenimentul care va fi condus de Anca Dragu va avea loc, de la ora 11.00, în Sala Constantin Stere.

"Tema discuţiilor va fi combaterea violenţei domestice prin prezentarea de bune practici, o atenţie specială fiind asupra măsurilor şi soluţiilor pentru încurajarea victimelor să solicite ajutor", au trasmis reprezentanţii Senatului.

La evenimentul care va avea loc atât în format fizic, cât şi online vor participa 26 de ambasadori.

Un eveniment similar a avut loc în 30 martie, cu participarea a 15 ambasadori.

"Combaterea traficului de persoane şi violenţa domestică sunt subiecte aflate pe agenda mea prioritară, pentru acest mandat (...) Combaterea violenţei domestice este un subiect extrem de sensibil şi de greu. Este o problemă majoră a societăţii cotidiene întrucât poate să îmbrace forme diverse, mai mult sau mai puţin vizibile, precum violenţa fizică, psihologică, economică şi socială. Având în vedere complexitatea analizei asupra acestor fenomene infracţionale şi faptul că există state cu rezultate bune în lupta împotriva acestora, le-am invitat pe doamnele ambasadoare la discuţii constructive, pentru schimb de experientă şi, în mod special, pentru întărirea conlucrării dintre statelor noastre", a declarat atunci Anca Dragu.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb