ANCOM propune actualizarea procedurii de soluţionare a litigiilor

F. A.
Macroeconomie / 20 aprilie 2010

ANCOM lansează spre consultare publică un proiect de decizie pentru modificarea procedurii de soluţionare a litigiilor care intră în sfera de competenţă a ANCOM. Această modificare a fost determinată de numeroasele schimbări la nivel legislativ şi de necesitatea identificării unor soluţii la diversele probleme legate de procedura de soluţionare a litigiilor cu care ANCOM s-a confruntat din anul 2003 până acum, informează un comunicat remis redacţiei.

Procedura propusă azi nu mai conţine prevederi referitoare la competenţa ANCOM de a soluţiona litigiile dintre furnizorii de servicii poştale şi litigiile dintre utilizatorii finali şi furnizorii de servicii poştale. De asemenea, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, care stabileşte modalitatea de soluţionare a litigiilor prin intermediul procedurii de mediere, precum şi condiţiile pentru ca un terţ să poată soluţiona diverse litigii în calitate de mediator, Autoritatea apreciază că în actualul proiect de decizie nu trebuie să se mai regăsească dispoziţii care să stabilească atribuţii pentru ANCOM în vederea soluţionării litigiilor ce intră în competenţa sa, prin intermediul procedurii de mediere.

În ceea ce priveşte procedura de soluţionare a litigiilor dintre utilizatorii finali şi furnizorii de servicii de comunicaţii electronice, care este o procedură scrisă şi gratuită, Autoritatea a introdus prevederi referitoare la conţinutul minim obligatoriu al sesizărilor înaintate ANCOM în vederea soluţionării litigiilor ocazionate de aplicarea Legii nr. 304/2003 şi nerezolvate pe cale amiabilă cu furnizorii de servicii de comunicaţii electronice.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
aages.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2390
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5422
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6794
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0714
Gram de aur (XAU)Gram de aur597.8799

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb