ANDREI RADU, DIRECTOR DEZVOLTARE NEPI ROCKCASTLE:"Avem proiecte cu o valoare de 1,04 miliarde de euro programate pentru următorii trei ani"

M.G.
Ziarul BURSA #Companii / 25 mai

Vulcan Residence

Vulcan Residence

NEPI Rockcastle are în derulare, pentru următorii trei ani, proiecte cu o valoare de 1,04 miliarde de euro, a afirmat, ieri, Andrei Radu, directorul de dezvoltare al NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrală şi de Est, în cadrul unei întâlniri cu presa. Acesta a spus că NEPI Rockastle este într-o căutare continuă de terenuri şi că situaţia din piaţă, astăzi, nu se poate compara în niciun fel cu ce a fost înainte de criza din 2008 sau după debutul crizei.

Andrei Radu a afirmat: "Nu avem un buget setat pentru investiţii. Dar ca grup, NEPI Rockcastle are fonduri suficiente să beneficieze de oportunităţi şi avem 1,04 miliarde de euro ca «pipeline» pe următorii 3 ani, adică ce este în derulare şi ce se întinde pe următorii 3 ani şi ceva, la nivel de grup. Şi avem 600 de milioane de euro pe următorul an, nu calendaristic, ci până în aprilie 2023. (...) Căutăm în continuare terenuri, nu ne-am oprit nicio secundă. (...) Vizăm tot platforme industriale, generoase ca spaţiu. Business-ul nostru este axat în această direcţie, deci teoretic 4 hectare este minimum. (...) Componenta noastră principală de business este şi va fi retail-ul, iar rezidenţialul vine doar ca o completare a retail-ului. (...) Nu vom face în viitorul apropiat doar rezidenţial".

Potrivit acestuia, NEPI Rockcastle a început de asemenea să facă investiţii în panouri solare astfel încât să se eficientizeze consumul de energie şi să se reducă costurile cu energia la nivel de centre şi pentru chiriaşi.

"Am început procesul, dar suntem în eterna fază de autorizare. (...) Noi am depus într-un interval de 3 zile cereri pentru 30 de centre comerciale - cele din România - şi am primit 10 variante de certificate de urbanism, practic la aceeaşi întrebare. (...) Planul este să avem anul acesta 10 proiecte, respectiv cele de sub 1 MW, care conform legii nu ar necesita autorizaţie. (...) Dar planul acesta este, să avem gata 10 anul acesta, iar următoarele 20 anul viitor. (...) Nu ştim încă cine le va instala, nu cred că va fi un singur furnizor pentru că este extrem de dinamică piaţa aceasta în momentul de faţă. (...) Vine şi PNRR-ul şi cred că va fi o lipsă de panouri, care să spunem că este surmontabilă, dar forţa de muncă mă aştept să fie redusă puternic pe această piaţă. Sunt puţine firme, muncitorii trebuie să fie bine specializaţi, sunt tehnicieni şi mă aştept să fie o problemă în această direcţie", a mai spus Radu.

Directorul de dezvoltare de la NEPI nu crede că vor veni şocuri de pe partea de politică monetară în perioada următoare, iar majorarea dobânzilor va continua în paşi mici. Potrivit acestuia, băncile sunt bine capitalizate, spre deosebire de 2008.

"Mă aştept să avem noi creşteri de dobânzi, dar nu mari. Mă aştept să fie creşteri mici, în paşi controlaţi, în încercarea de a vedea ce se întâmplă. (...) Nu mă aştept să ia nimeni o decizie majoră şi radicală în această direcţie. Va fi impact şi pe cerere, cu siguranţă, din toate punctele de vedere - şi pe retail şi pe rezidenţial. Ţine foarte mult de care va fi gradul de absorbţie al oamenilor, cât pot să absoarbă din aceste probleme şi în continuare să poată să investească, respectiv cheltuiască. (...) 2008-2009 şi astăzi sunt 2 situaţii complet diferite. Atunci a fost o criză a sistemului bancar, acum este exact invers. Băncile sunt puternice, sunt finanţate şi exact acesta poate fi un argument pentru că băncile trebuie să continue să acorde credite, acesta este business-ul, mai ales când au bani pe care stau. Atunci vor trebui să crească dobânzile, dar vor trebui să o facă ţinând cont de faptul că dacă le fac prea mari nu o să mai aibă cui să acorde (credite). Vor trebui tot timpul să se joace cu acest lucru: cresc un pic dobânda, dar atât cât încă să rămână atractiv şi încă să aibă clienţi care să vină să ia credite. (...) Dar situaţia este complet diferită faţă de cea din 2008. Cu excepţia Clujului, suntem încă departe de a atinge preţurile din 2008. Bucureşti, Iaşi, Timişoara, încă sunt departe de preţurile din 2008. Atunci a fost o demenţă de cu totul şi cu totul altă natură. Atunci toată lumea era dezvoltator", a spus Andrei Radu.

În prezent, NEPI Rockcastle operează în 9 ţări din Europa Centrală şi de Est, cu o valoare estimată a proprietăţilor de 5,8 miliarde de euro. Compania a plecat ca fiind 100% românească (NEPI - la nivel de personal), în ciuda faptului că investitorii iniţiali au fost sud-africani. Ulterior, compania a fuzionat cu Rockcastle. În România, compania deţine 20 centre comerciale, printre care Mega Mall, Promenada Mall, Vulcan Value Center, Timişoara Shopping City, CityPark Constanţa, Ploieşti Shopping City, Brăila Mall sau Galaţi Shopping City. Recent, în urmă cu 7 luni, compania a început construcţia primului proiect rezidenţial, Vulcan Residence.

"Din postura de român zici «ok, destul e destul, hai să ne mai uităm şi pe afară că nu mai putem să investim» că aici am văzut destul. Nu poţi să stai şi să aştepţi să se întâmple... Există oraşe unde lucrurile funcţionează în normalitate, ceea ce este surprinzător chit este tocmai normalitate - din păcate asta este ţara în care trăim, normalitatea ne surprinde. (...) La Braşov nu suntem avansaţi din motive strict comerciale. Nu ne ies cifrele. Există o hotărâre (din 2021) a Consiliului Local în Braşov unde orice unitate locativă trebuie să aibă două locuri de parcare, inclusiv garsonierele. Nu este neapărat o idee rea, defapt nu este nici rea şi nici bună, este o idee, numai că ea nu este constantă: adică obligi dezvoltatorul să facă două locuri de parcare dar nu obligi cumpărătorul să le şi achiziţioneze. Concluzia este că noi le facem, dar rămânem cu ele, iar când pui toate aceste lucruri pe hârtie nu ies lucrurile la Braşov, iar Braşov nu este pe o listă în viitorul nostru. (...) La Mega Mall era cineva fericit că nu aveam nevoie de PUZ, între timp avem (nevoie). Nici nu ştim, s-a anulat PUZ-ul, s-a suspendat, este în instanţă, dar nu este în instanţă... Este doar zgomot. Atunci probabil că cea mai simplă variantă este să îţi vezi de treabă. Doi ani trec repede, cum vin aşa se duc, şi asta este, am pierdut patru ani. Au mai trecut patru ani în oraşul ăsta cu un primar care nu a făcut nimic. Ce o să se întâmple...? O să vină următorul. (...) Pe partea de rezidenţial rămânem deocamdată doar la Vulcan Residence", a spus Andrei Radu.

Acesta a mai adăugat că centrul comercial Promenada Craiova are programată deschiderea în septembrie 2023, stadiul lucrărilor fiind cu o lună şi jumătate înaintea graficului. Totodată, a arătat oficialul NEPI, mall-urile din Timişoara şi Piteşti sunt în proces de modernizare şi extindere.

La rândul său, Iulian Rusu, directorul pe segmentul rezidenţial de la companie, a afirmat că NEPI Rockcastle a majorat chiriile pentru locatarii din centrele comerciale.

"Există o renegociere a chiriilor în momentul expirării contractelor, evident, iar luând în considerare condiţiile de piaţă, vânzările pe metru-pătrat pe care le are chiriaşul... - sunt mai mulţi factori pe care îi luăm în considerare -, dar ca să răspund strict la întrebare: da, au fost cazuri în care chiriile s-au majorat. Până la urmă din asta este business-ul nostru. (...) Rezultatele financiare pe care le au chiriaşii permit asta. Magazinele vând şi pentru noi este normal să luăm din aceste rezultate. Aşa faci şi triajul unui mix de chiriaşi. Îi vezi pe cei care nu duc şi îţi ridică un «red flag» şi este şi o oportunitate să schimbi mixul de chiriaşi, ceea ce se întâmplă şi la Mega Mall în momentul de faţă", a spus Rusu.

În ceea ce priveşte zona de rezidenţial, potrivit acestuia, la proiectul Vulcan Residence cel mai bine s-au vândut apartamentele de 2 camere şi studio-urile duble, care în total înseamnă circa 47% din locuinţele vândute până acum din acest centru rezidenţial.

"Următoarele sunt apartamentele cu 3 camere şi avem inclusiv penthouse-uri vândute atât de la faza de lansare, cât şi de la faza ulterioară, penthouse-urile fiind duplex-uri defapt, etajele 11-12, cu scară interioară, apartamente cu 3-4 camere fiecare care nu pot să spun că ne aşteptam să existe cerere pentru ele, dar a existat o cerere destul de mare în raport cu aşteptările noastre. S-au şi vândut. La nivel declarativ, achiziţii pentru investiţie a fost destul de puţine. A fost îmbucurător că oamenii care au cumpărat efectiv locuinţe le-au cumpărat ca să locuiască în ele. Destul de puţini au spus că le cumpără ca să le închirieze sau să le vândă mai târziu. (...) Locuinţele sunt nZEB. Asta înseamnă eficienţă energetică şi costuri mai mici cu utilităţile", a spus Iulian Rusu.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
csalb.ro
BTPay
Electromagnetica
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Iun. 2022
Euro (EUR)Euro4.9430
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7005
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9319
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7237
Gram de aur (XAU)Gram de aur274.3717

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Centro
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro