ANFP continuă formarea funcţionarilor publici

F. A.
Macroeconomie / 19 mai 2010

În perioada 19 - 21 mai, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) organizează la Sinaia o sesiune de formare a unui număr de 32 de funcţionarilor publici ca formatori la nivel local, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Evenimentul se înscrie în activităţile proiectului "Corupţia ne priveşte pe toţi", derulat de către ANFP în parteneriat cu Asociaţia "Asistenţă şi Programe pentru Dezvoltare Durabilă" - Agenda 21.

După finalizarea cursului, participanţii urmează să disemineze informaţiile dobândite, în cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice din care fac parte.

"Prin derularea acestei activităţi de formare dorim să venim în sprijinul nevoilor identificate la nivelul administraţiei publice locale de a avea funcţionari publici perfecţionaţi continuu şi în domeniul prevenirii corupţiei - subiect cheie pentru administraţia românească şi cerinţă stringentă a Uniunii Europene, cu atât mai mult cu cât în situaţia prezentă de criză economică nu există fonduri pentru perfecţionarea funcţionarilor publici", a precizat Andras Szakal, preşedintele ANFP.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2637
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5611
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5683
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1438
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.6662

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb