Angajaţii Oil Terminal vor primi o majorare de salariu

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital /

Angajaţii Oil Terminal vor primi o majorare a salariilor de încadrare cu suma de 150 de lei, potrivit unui comunicat al companiei, transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Această majorare salarială negociată în decembrie 2015 a fost prevăzută în bugetul pentru 2016 aprobat de acţionari pe 28 martie, conform comunicatului.

Societatea a anunţat că actul adiţional la contractul colectiv de muncă a fost înregistrat şi că va intra în vigoare de la 1 iulie.

Oil Terminal, compania care operează terminalul petrolier din Constanţa, a înregistrat în primele trei luni ale acestui an un profit net de 7,091 milioane lei, cu 8,5% mai mare faţă de cel din perioada similară din 2015, de 6,532 milioane lei.

Cifra de afaceri a crescut în primul trimestru din 2016 cu 2,894 milioane lei faţă de cea din perioada ianuarie-martie 2015, la 37,355 milioane lei.

Societatea Oil Terminal este interconectată cu rafinăriile româneşti prin intermediul societăţii Conpet Ploieşti. Terminalul petrolier are legături la reţeaua naţională de căi ferate, la cea de căi rutiere şi la canalul Dunăre-Marea Neagră.

Oil Terminal este listată la categoria I a Bursei de Valori Bucureşti. Ministerul Economiei deţine 59,62% din acţiunile companiei, restul acţiunilor fiind deţinute de persoane fizice şi juridice.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roConferinţa PPTT 'Specialistii ferestrelor, fatadelor si sticlei'
Cabinet de avocatTMPS