Anglia relaxează restricţiile privind călătoriile în străinătate

G.U.
Internaţional / 07 mai

Anglia relaxează restricţiile privind călătoriile în străinătate

Guvernul britanic a anunţat astăzi relaxarea de la 17 mai a restricţiilor pentru călătoriile în străinătate, exceptând în special carantina pentru sosirile în Anglia din 12 ţări, între care Israel şi Portugalia, dar nu şi din Franţa, relatează AFP, conform Agerpres.

În cadrul unei conferinţe de presă, ministrul Transporturilor Grant Shapps a anunţat ridicarea interdicţiei de călătorie în străinătate, interdicţie rezervată din ianuarie pentru călătoriile esenţiale, şi instituirea unui sistem de restricţii care să clasifice ţările în trei categorii în funcţie de situaţia sanitară.

În lista verde sunt incluse 12 ţări, între care Portugalia, Israel, Gibraltar, Australia, Noua Zeelandă sau Singapore. Pentru aceste ţări testele vor fi totuşi obligatorii înainte şi după sosire, testul PCR costând în Regatul Unit peste 100 de lire sterline (115 euro), notează sursa citată.

Majoritatea ţărilor rămân clasificate în zona ''portocalie'', ceea ce înseamnă că pasagerii trebuie să intre în carantină unde doresc şi să facă mai multe teste.

''Destinaţii estivale cum ar fi Franţa, Spania şi Grecia, nu sunt încă incluse (pe lista verde), dar vom revizui lista ţărilor la fiecare trei săptămâni", a explicat Shapps.

Pentru ţările din lista roşie, numai rezidenţii se pot întoarce în Anglia, dar trebuie să inte în carantină 11 nopţi la hotel pe cheltuiala lor, adică un cost de 1.750 de lire (aproximativ 2.000 de euro) de persoană.

La ţările şi teritoriile aflate deja pe această listă (în special America de Sud) se adaugă acum Turcia, Maldive şi Nepal.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Vaccinarea nu conteaza.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Sistemul bancar după un an de pandemie”
Dtlawyers
BTPay
Allview
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Iun. 2021
Euro (EUR)Euro4.9242
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1233
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4890
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7569
Gram de aur (XAU)Gram de aur236.1626

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Boromir
piperea.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
energynomics.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro