ANI: Directorul Administraţiei Pieţelor din sectorul 2, în incompatibilitate

A.G.R.
Ziarul BURSA #Politică / 12 iunie 2009

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat, ieri, Comisia de Dis­ciplină a Consiliului Local din sectorul 2 al Capitalei, după ce a constatat că directorul general al Administraţiei Pieţelor din acest sector, Daniel Ion Popescu, s-a aflat în stare de incompatibilitate, în perioada 2004 - 2008, întrucât a îndeplinit, concomitent, şi funcţia de consilier local.

"În conformitate cu prevederile Legii 144/2007, ANI s-a sesizat din oficiu cu privire la posibila încălcare de către Daniel Ion Popescu a dis­poziţiilor legale privind conflictul de interese, având în vedere că, în această perioadă, Consiliul Local sector 2 a aprobat un contract de parteneriat public - privat pentru concesionarea de lucrări având ca obiect "Dezvoltarea infrastructurii de afaceri - zona Piaţa Obor", se arată într-un comunicat ANI, citat de Agerpres.

Parteneriatul a fost încheiat între Consiliul Local şi un consorţiu privat, format din S.C. Băneasa Invest­ments S.A., S.C. Practic S.A., S.C. Comnord S.A. şi S.C. Procema S.A., mai precizează comunicatul citat

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2589
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5077
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6086
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1429
Gram de aur (XAU)Gram de aur670.0256

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb