Anima şi ARHC dezvoltă primul centru naţional privat de excelenţă în homeopatia clinică

F. A.
Companii #Sănătate / 20 octombrie 2010

Începând cu această lună, reţeaua de clinici Anima dezvoltă primul centru privat de excelenţă în homeopatie în parteneriat cu Asociaţia Română de Homeopatie Clinică (ARHC), potrivit unui comunicat remis redacţiei.

"Centrul de excelenţă în homeopatie clinică pe care îl dezvoltăm în cadrul Anima este o noutate pe piaţa serviciilor medicale, oferindu-le pacienţilor acces la o întreagă echipă de medici specialişti care integrează homeopatia în practica medicală clinică. Anima devine astfel prima reţea de clinici private în care omul este tratat holistic şi ajutat să-şi îmbunătăţească sănătatea chiar şi în acele cazuri în care medicaţia tradiţională trebuie evitată", a afirmat Cristian Sas, Chief Operating Officer Anima.

"De prea mulţi ani Terapia Homeopatică este asociată cu vrăjitoria, cu empirismul. Medicii care aplică Terapia Homeopatică sunt priviţi, de prea mult timp, ca nişte ciudaţi, vraci sau orice altceva decât medici. A venit timpul să aşezăm Terapia Homeopatică pe locul care i se cuvine şi care este corect. Trebuie popularizată şi inclusă în practica terapeutică medicală de zi cu zi a oricărui medic", a declarat Dr. Sorin Cadar, vicepreşedintele Asociaţiei Române de Homeopatie Clinică.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Teoria dobâzii
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2688
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4746
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7429
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0960
Gram de aur (XAU)Gram de aur676.0740

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
ubuntu-world.org
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb