Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a aplicat amenzi de şapte milioane de lei, în urma controalelor de pe litoral în perioada 6 iulie - 16 august, iar în intervalul menţionat au fost efectuate 1.140 de acţiuni de control în staţiunile de pe întreg litoralul românesc, potrivit unui comunicat al ANPC.
ANPC a precizat că, prin colectivul temporar ANPC Estival 2026, au fost identificate neconformităţi cu caracter recurent, chiar dacă acestea au fost constatate cu o frecvenţă mai redusă comparativ cu perioadele anterioare, diminuarea incidenţei lor nu elimină riscurile potenţiale la care consumatorii ar fi putut fi expuşi în lipsa intervenţiilor şi măsurilor de control întreprinse de cei 60 de comisari, a transmis sursa citată.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 1.287 de amenzi contravenţionale, în valoare de aproximativ şapte milioane de lei, şi 940 de avertismente, iar valoarea totală a produselor verificate a depăşit 2,4 milioane de lei, fiind oprite definitiv de la comercializare produse neconforme în valoare de peste 320.000 de lei şi temporar produse în valoare de circa 202.000 de lei, a precizat ANPC.
Comisarii ANPC au oprit şi prestarea serviciilor până la remedierea deficienţelor pentru 48 de operatori economici, iar printre principalele abateri identificate se numără prestarea serviciilor în spaţii neautorizate, comercializarea unor produse alimentare cu data-limită de consum depăşită, utilizarea echipamentelor şi ustensilelor cu grad ridicat de uzură, diferenţe între preţul afişat pe eticheta de raft şi cel înscris pe bonul fiscal, întreţinerea necorespunzătoare a piscinelor şi comercializarea unor jucării fără marcajul CE, a încheiat sursa citată.



















































Opinia Cititorului