APCPR salută adoptarea măsurilor legislative pentru consolidarea biosecurităţii în sectorul suin

L.B.
Miscellanea / 31 iulie, 18:11

APCPR salută adoptarea măsurilor legislative pentru consolidarea biosecurităţii în sectorul suin

La nouă ani de la confirmarea primului focar de pestă porcină africană în România, sectorul suin va avea un cadru legislativ consolidat pentru prevenirea şi combaterea bolii, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR) salută votul dat astăzi în cadrul sesiunii extraordinare a Plenului Camerei Deputaţilor pentru adoptarea modificărilor legislative privind combaterea pestei porcine africane (PPA), apreciind că acestea reprezintă un pas important în consolidarea biosecurităţii şi în protejarea fermelor comerciale de creştere a porcinelor.

La 31 iulie 2017, Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală confirma primul focar de pestă porcină africană la porci domestici din România, într-o gospodărie din municipiul Satu Mare. Nouă ani mai târziu,

Parlamentul României adoptă un set de măsuri legislative care urmăresc întărirea biosecurităţii, reducerea riscului de răspândire a virusului şi protejarea fermelor comerciale prin controale mai eficiente, monitorizarea

zonelor din jurul exploataţiilor şi reguli mai clare privind circulaţia animalelor.

Impactul pestei porcine africane asupra sectorului a fost unul major. În perioada 2017-2026, în România au fost înregistrate 7.546 de focare de PPA la porcul domestic, iar 1.876.359 de porci au murit sau au fost eliminaţi şi neutralizaţi în cadrul măsurilor de eradicare a bolii.

”Salutăm adoptarea acestor modificări legislative şi sperăm ca ele să producă efectele aşteptate. La nouă ani de la apariţia pestei porcine africane în România, sectorul de creştere a porcinelor avea nevoie de

un cadru legislativ care să consolideze măsurile de biosecuritate şi să contribuie la limitarea răspândirii bolii.”- Dr. Adrian Balaban, preşedinte APCPR

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2567
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5542
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5739
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1421
Gram de aur (XAU)Gram de aur626.9528

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb