Suma virată la bugetul de stat din conturile agenţiilor şi autorităţilor guvernamentale restructurate este de 1,92 miliarde lei, potrivit datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), la solicitarea NewsIn.
Virarea celor 1,92 miliarde lei (echivalentul a circa 450 milioane euro) nu reprezintă o majorare a veniturilor bugetare, având în vedere că sumele se regăseau deja în bugetul general consolidat, precizează reprezentanţii ministerului.
Legea 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice prevede că disponibilităţile în lei şi valută ale instituţiilor care se autofinanţează integral sau parţial, existente la data intrării în vigoare a Legii, se virează integral la bugetul de stat.
Instituţiile menţionate au fost obligate să vireze veniturile proprii, inclusiv pe cele păstrate în depozite, subvenţiile de stat, donaţiile şi sponsorizările în lei rămase neutilizate şi fondurile externe nerambursabile postaderare rămase neutilizate.
Veniturile proprii ale autorităţilor şi instituţiilor publice care se autofinanţează integral sau parţial provin, printre altele, din taxele de timbru, din taxele şi tarifele pentru eliberarea autorizaţiilor de funcţionare, pentru analize şi servicii efectuate de laboratoare sau din concesiuni şi închirieri.
















































1. Masuri pe jumatate
(mesaj trimis de Functionar în data de 13.12.2009, 18:01)
Stim cu totii ca existenta unor autoritati sau agentii guvernamentale se justifica prin salarizarea speciala pe care o asigurau unor clienti politici. Acum ca salarizarea se uniformizeaza, ar fi cazul ca guvernantii sa priveasca spre eficienta activitatii si sa constate ca o parte dintre aceste autoritati si agentii nu se justifica, ele desfasurand aceeasi activitate cu cea a unor ministere (si in primul rand cu activitatea MFP) si oricum mai prost decat respectivele ministere (neavand nici raspandire teritoriala nici forta unui minister). Mentinerea lor ca atare consider ca este inutila, afara de faptul daca nu se vrea doar sa se asigure functii sonore pentru CV-ul anumitor persoane.