Aproape 40 de milioane de gospodării americane vor primi anual câte 3.000 de dolari, până în 2025

S.B.
Internaţional / 17 mai 2021

Aproape 40 de milioane de gospodării americane vor primi anual câte 3.000 de dolari, până în 2025

Circa 39 de milioane de gospodării din Statele Unite vor primi lunar, începând din data de 15 iulie, cel puţin 250 de dolari de la guvernul federal per copil, au anunţat astăzi oficiali ai administraţiei Biden, citaţi de Reuters. Familiile cu copii sub vârsta de 6 ani vor primi câte 300 de dolari per copil.

Măsura vizează combaterea sărăciei şi a fost inclusă în pachetul fiscal de 1,9 trilioane de dolari adoptat în martie de către Congresul american. Potrivit calculelor administraţiei americane, gospodării ce acoperă circa 88% din totalul copiilor de pe teritoriul SUA vor fi eligibile să primească aceste sume direct în conturile lor bancare.

Astfel, fiecare gospodărie cu cel puţin un copil va primi în 2021 câte 3.000 de dolari sau 3.600 de dolari în cazul copiilor cu vârste sub 6 ani. Măsura se aplică doar în acest an, însă preşedintele american a cerut deja Congresului să extindă măsura până în 2025.

Potrivit administraţiei Biden, măsura va ajuta familii a cel puţin 5 milioane de copii care sunt la limita sărăciei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. socialism, numele tau e satanism

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2460
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5981
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6772
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0799
Gram de aur (XAU)Gram de aur608.6838

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb