Arestarea lui Călin Georgescu, decisă de două ori la limită: ce ascund divergenţele dintre instanţe?

De două ori, Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a avut nevoie de un al treilea judecător pentru a decide dacă locul lui Călin Georgescu, pe durata anchetei, este în arest preventiv. De două ori, soluţiile aceluiaşi magistrat de la Tribunalul Bucureşti, Vlad Andriescu, au fost desfiinţate în urma contestaţiilor procurorilor DIICOT. Prima dată, controlul judiciar a fost înlocuit cu arestarea preventivă. A doua oară, încercarea de înlocuire a detenţiei cu arestul la domiciliu a fost respinsă definitiv. Succesiunea acestor hotărâri ridică întrebări legitime despre evaluarea riscurilor din dosar şi despre calitatea motivărilor judiciare. Dar faptul că inclusiv judecătorii CAB s-au împărţit asupra soluţiei obligă la o analiză mai atentă decât simpla numărare a hotărârilor desfiinţate.

Cronologia este esenţială. Pe 22 septembrie 2026, Tribunalul Bucureşti a respins propunerea DIICOT de arestare preventivă şi a dispus controlul judiciar pentru 60 de zile. Pe 29 septembrie, CAB a admis contestaţia procurorilor şi a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile. Pe 13 octombrie, judecătorul Vlad Andriescu a admis cererea de înlocuire a arestării preventive cu arestul la domiciliu. Vineri, 23 octombrie, Curtea de Apel a desfiinţat şi această hotărâre, iar Georgescu rămâne în arest preventiv. Prin urmare, cele două divergenţe s-au produs la 24 de zile distanţă, în două luni calendaristice diferite, însă într-un interval mai scurt de o lună.

Primul episod a arătat că dezacordul nu exista doar între procurori şi judecătorul de la Tribunal. Pe 29 septembrie, judecătoarele Violeta-Elena Georgescu-Ashemimry şi Cristina Grecu, care formau completul iniţial de la CAB, nu au ajuns la o soluţie comună asupra măsurilor preventive. A fost constituit un complet de divergenţă, prin participarea judecătorului Dragoş Mirea, iar soluţia finală a fost arestarea preventivă. Aşadar, detenţia nu a rezultat dintr-o evaluare unanimă a instanţei de control judiciar, ci din formarea unei majorităţi după suplimentarea completului.

Pe 23 octombrie, mecanismul s-a repetat. Cei doi judecători care analizau contestaţia împotriva arestului la domiciliu au avut opinii diferite, ceea ce a impus participarea unui al treilea magistrat. Soluţia definitivă, pronunţată după constituirea completului de divergenţă, a păstrat arestarea preventivă. Repetiţia este relevantă: în ambele momente, soluţia mai severă a fost adoptată numai după depăşirea unui dezacord în interiorul CAB.

Ce înseamnă, concret, completul de divergenţă? Articolul 19 din Legea nr. 304/2022 prevede că, atunci când cei doi judecători nu ajung la un acord asupra hotărârii, cauza se judecă din nou în complet de divergenţă, prin includerea judecătorului din planificarea de permanenţă. Al treilea magistrat participă la judecarea cauzei şi la formarea soluţiei. El nu este chemat să confirme obligatoriu poziţia procurorului sau a unuia dintre colegi. Procedura permite instanţei să pronunţe o hotărâre în condiţiile în care completul iniţial este împărţit. Existenţa divergenţei demonstrează un dezacord asupra soluţiei, dar nu dezvăluie toate motivele acestuia. Pentru a spune exact ce probe a interpretat diferit fiecare judecător şi ce argument a fost decisiv, trebuie citite motivările şi eventualele opinii separate. Ar fi nejustificat să transformăm simpla constituire a completului într-o dovadă că un magistrat protejează inculpatul sau că altul urmăreşte arestarea lui cu orice preţ.

Codul de procedură penală cere ca măsura preventivă să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei şi necesară pentru scopul urmărit: buna desfăşurare a procesului, împiedicarea sustragerii ori prevenirea unei alte infracţiuni. Gravitatea dosarului contează, dar instanţa trebuie să examineze şi riscurile concrete. Arestarea preventivă nu poate ţine locul unei condamnări, iar alegerea unei măsuri mai uşoare nu reprezintă, prin ea însăşi, o constatare a nevinovăţiei.

În motivarea arestării din septembrie, CAB a reţinut elemente pe care le-a considerat relevante pentru riscul de sustragere. Instanţa a invocat discuţii despre stabilirea în Italia, găsirea unui imobil şi demersuri privind obţinerea azilului politic. Majoritatea a apreciat că riscurile pentru desfăşurarea procesului erau actuale şi că o măsură mai uşoară era insuficientă. Acestea sunt concluzii judiciare formulate la examinarea măsurii preventive; ele nu echivalează cu stabilirea definitivă a vinovăţiei.

Judecătorul Vlad Andriescu a susţinut ulterior o evaluare diferită. Potrivit motivării din octombrie, magistratul a pus accent pe conduita procesuală anterioară, prezentarea la chemările autorităţilor, lipsa antecedentelor şi existenţa unui domiciliu stabil. A considerat relevante timpul trecut de la presupusele fapte şi caracterul neviolent al infracţiunilor imputate. În aprecierea sa, arestul la domiciliu putea asigura desfăşurarea procesului, iar menţinerea în arest preventiv era disproporţionată.

Aici se află întrebarea critică pentru analiza hotărârii Tribunalului: în ce măsură argumentele privind conduita şi situaţia personală răspundeau concret riscurilor reţinute anterior de CAB? Existenţa unui domiciliu, a unei familii sau lipsa condamnărilor anterioare sunt elemente relevante, însă nu răspund automat oricărei probe privind o posibilă sustragere. La fel, faptul că acuzaţiile privesc infracţiuni fără violenţă nu rezolvă, de unul singur, problema necesităţii arestării. Motivarea trebuie să lege fiecare concluzie de situaţia concretă a dosarului.

În sens invers, hotărârea din septembrie nu putea transforma detenţia într-o măsură imposibil de reevaluat. Legea permite înlocuirea unei măsuri preventive cu una mai uşoară. O cerere ulterioară presupune examinarea condiţiilor existente la momentul soluţionării sale. Prin urmare, faptul că judecătorul Tribunalului a analizat posibilitatea arestului la domiciliu nu constituie, în sine, o sfidare a CAB. Esenţial este dacă raţionamentul său îndeplinea cerinţele legale şi răspundea argumentelor relevante.

Ce ar trebui, atunci, să se întâmple cu judecătorul ale cărui două soluţii au fost desfiinţate? Primul răspuns justificat este examinarea riguroasă a motivărilor, prin raportare la considerentele instanţei de control judiciar. Două hotărâri desfiinţate într-un interval scurt justifică întrebări publice şi profesionale. Ele nu declanşează însă automat răspunderea disciplinară şi nu permit stabilirea anticipată a unei sancţiuni. Legea nr. 303/2022 sancţionează exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. Articolul 272 cere, pentru rea-credinţă, încălcarea conştientă a normelor, cu urmărirea sau acceptarea vătămării unei persoane. Grava neglijenţă presupune o nesocotire culpabilă, gravă, neîndoielnică şi nescuzabilă a normelor. Aceste condiţii trebuie demonstrate. Simpla diferenţă dintre soluţia Tribunalului şi cea a CAB nu le dovedeşte.

Dacă analiza documentelor ar indica asemenea încălcări, ar fi justificată sesizarea Inspecţiei Judiciare şi parcurgerea procedurii disciplinare. O eventuală sancţiune este de competenţa Secţiei pentru judecători a CSM, în condiţiile legii. În lipsa unor asemenea indicii, cererea de suspendare sau excludere doar pentru două soluţii desfiinţate ar confunda controlul judiciar cu pedepsirea unei opinii juridice.

Tocmai cele două divergenţe fac această distincţie indispensabilă. Ele arată că dezacordul asupra măsurii preventive a existat şi între judecătorii instanţei superioare. Această împrejurare nu validează automat raţionamentul lui Vlad Andriescu, dar slăbeşte orice concluzie potrivit căreia caracterul greşit al soluţiilor sale ar fi fost evident pentru toţi magistraţii care au analizat cauza.

Repetarea divergenţei nu creează o sancţiune procedurală specială, nu dovedeşte existenţa unor tabere politice în instanţă şi nu stabileşte vinovăţia inculpatului. Semnificaţia sa verificabilă este că, în două momente succesive, judecătorii CAB au evaluat diferit soluţia necesară. Semnificaţia publică este nevoia unor motivări deosebit de clare: de ce controlul judiciar era insuficient în septembrie, de ce Tribunalul a considerat suficient arestul la domiciliu în octombrie şi de ce majoritatea CAB a respins această evaluare.

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv după două intervenţii ale CAB şi două completuri de divergenţă. Răspunderea judecătorului de la Tribunal trebuie discutată pornind de la eventualele încălcări demonstrabile ale legii. Justiţia datorează publicului explicaţii convingătoare pentru aceste soluţii opuse, iar orice cerere de sancţionare trebuie să treacă aceeaşi probă a rigorii pe care o cerem hotărârilor judecătoreşti.