Argentina a depăşit pragul de două milioane de cazuri confirmate de coronavirus

J.P.
Internaţional / 11 februarie

Argentina a depăşit pragul de două milioane de cazuri confirmate de coronavirus

Argentina a depăşit miercuri pragul de două milioane de infectări cu COVID-19, au precizat oficiali din sănătate în contextul în care ţara depune eforturi să accelereze programul de vaccinare într-o cursă contra cronometru pentru a ţine virusul sub control înainte de apropiata toamnă din emisfera sudică, informează Reuters, citat de Agerpres.

Ministerul Sănătăţii a raportat miercuri 7.739 de cazuri noi de coronavirus, numărul total al infectărilor ajungând la 2.001.034 şi la 49.674 de decese.

Argentina a implementat în martie un lockdown strict, care a durat mai multe luni şi a avut efecte nesemnificative, pe fondul unor frustrări crescute. Restricţiile au fost relaxate între timp, dar potrivit unui bilanţ realizat de Reuters, infecţiile zilnice au crescut de peste două ori după sărbătorile de sfârşit de an şi pe perioada verii australe.

Pablo Fernandez, un lucrător independent din Buenos Aires, a declarat pentru Reuters că teama sa a dispărut chiar dacă virusul îşi face încă manifestată prezenţa.

''Când îţi este teamă atât de mult timp, te obişnuieşti în cele din urmă'', a spus Fernandez.

Ţările din Americi au înregistrat aproape jumătate din cazurile noi de COVID-19 la nivel global în ultima săptămână, iar numărul deceselor continuă să crească în regiune, a precizat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Argentina a primit până în prezent 820.000 de doze din vaccinul Sputnik V, produs în Rusia, care necesită administrarea a două doze. Cu toate acestea, livrările s-au situat cu mult sub cele 5 milioane de doze promise de guvern până la sfârşitul lui ianuarie.

Preşedintele Alberto Fernandez a vorbit luna aceasta cu omologul său rus, Vladimir Putin, solicitându-i sprijinul pentru garantarea unui stoc proaspăt de vaccinuri.

Carlos Kambourian, un pediatru din Buenos Aires, a spus că problema vaccinurilor este globală, existând mult mai puţine doze disponibile decât persoanele interesate să se vaccineze.

''Nu există vaccinuri... nu este posibil să produci ceea ce trebuie produs'', a spus acesta.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

13 Apr. 2021
Euro (EUR)Euro4.9225
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1367
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4720
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6963
Gram de aur (XAU)Gram de aur229.6754

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

FINANCIAL FORUM 2021
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro