Bursa americană a împlinit patru ani de creştere; cât mai poate continua ascensiunea?
Andrei Iacomi

Mihai GongoroiMacroeconomie / 29 aprilie 2020
Cea mai mare provocare pentru lume, în acest moment, este identificarea unei modalităţi de ieşire cu succes din pandemia de Covid 19, cu accent pe evitarea unor noi valuri epidemice după ce măsurile de distanţare socială vor fi relaxate, consideră Andre Cappon, preşedinte fondator al CBM Group din New York.
Andrei IacomiPiaţa de Capital / 29 aprilie 2020
Actualizare - Autoritatea de Supraveghere Financiară a decis, în şedinţa de astăzi, ca acţiunile SIF Olteania să rămână suspendate de la tranzacţionare pentru cel mult zece zile, până la clarificarea situaţiei existente privind adunarea acţionarilor de ieri, se arată într-un raport al ASF postat, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
---
Actualizare - Acţiunile SIF5 sunt suspendate de la tranzacţionare
---
• În paralel s-a desfăşurat o altă adunare a acţionarilor prezidată de Cristian Buşu, în care au fost respinse toate punctele de pe ordinea de zi şi au fost revocaţi membrii Consiliului cu excepţia lui Buşu
A.I.Piaţa de Capital / 15 octombrie, 08:40
• Dividendul pe acţiune acordat de companie ar urma să crească de la 0,0989 lei în 2027 la 0,1369 lei în 2031, conform estimărilor BT
• ”Ipotezele semnificativ mai favorabile privind preţurile materiilor prime, alături proiectul Neptun Deep, care se află într-un stadiu avansat de dezvoltare, compensează impactul poverii fiscale mai ridicate”, se menţionează în raport
S.C.Internaţional / 15 octombrie, 12:43
Europa furnizează cea mai mare parte a sprijinului acordat Ucrainei şi contribuie semnificativ la schimbul de informaţii necesare apărării ţării, a declarat joi ministrul francez de externe, Jean-Noël Barrot, după ce Kievul a semnalat o încetinire a serviciilor Starlink utilizate de armata ucraineană pentru comunicaţiile de pe front.
Z.B.Internaţional / 15 octombrie, 12:40
S.C.Internaţional / 15 octombrie, 12:37
Z.B.Internaţional / 15 octombrie, 12:34
Z.B.Politică / 15 octombrie, 12:12
S.C.Internaţional / 15 octombrie, 11:18
Z.B.Miscellanea / 15 octombrie, 11:07
Z.B.Politică / 15 octombrie, 10:58
Mihai GongoroiPiaţa de Capital / 29 aprilie 2020
• Conflictul dintre taberele Fercală şi Frăţilă continuă
L.B.Miscellanea / 15 octombrie, 12:07
S.C.Miscellanea / 15 octombrie, 10:09
S.C.Companii / 15 octombrie, 10:01
Z.B.Miscellanea / 15 octombrie, 09:57
Z.B.Macroeconomie / 15 octombrie, 09:48
Z.B.Macroeconomie / 15 octombrie, 09:43
L.B.Internaţional / 15 octombrie, 09:41
S.C.Internaţional / 15 octombrie, 09:39
Z.B.Internaţional / 15 octombrie, 09:27
S.C.Internaţional / 15 octombrie, 09:26
S.C.Internaţional / 15 octombrie, 08:58
L.B.Internaţional / 15 octombrie, 08:57
Z.B.Internaţional / 15 octombrie, 08:09
Z.B.Companii / 15 octombrie, 07:58
Z.B.Internaţional / 15 octombrie, 07:38
Z.B.Miscellanea / 15 octombrie, 07:22
Z.B.Politică / 15 octombrie, 07:14
L.B.Internaţional / 15 octombrie, 07:14
Z.B.Politică / 15 octombrie, 07:09
L.B.Miscellanea / 15 octombrie, 07:09
O.D.Sport / 15 octombrie, 06:57
Z.B.Miscellanea / 15 octombrie, 10:24
L.B.Miscellanea / 15 octombrie, 10:00
O.D.Sport / 15 octombrie, 09:35
O.D.Sport / 15 octombrie, 09:30
Cornel CodiţăEditorial / 29 aprilie 2020
O.D.Sport / 15 octombrie, 09:32
Emilia OlescuCompanii / 29 aprilie 2020
CĂLIN RECHEACompanii / 29 aprilie 2020
V.R.English Section / 15 octombrie
• It reached an annual rate of 3.7% in September
Sabin S. BrandiburuEnglish Section / 15 octombrie
Sabin S. BrandiburuEnglish Section / 15 octombrie
Octavian DanEnglish Section / 15 octombrie
A.V.English Section / 15 octombrie
• Romania and Ireland - the only European economies projected to contract in 2026
O.D.English Section / 15 octombrie
GEORGE MARINESCUPolitică / 29 aprilie 2020
GHEORGHE IORGOVEANUPolitică / 29 aprilie 2020
G.M.Politică / 29 aprilie 2020
GEORGE MARINESCUPolitică / 29 aprilie 2020
Andrei Iacomi Piaţa de Capital / 29 aprilie 2020
A.V.Piaţa de Capital / 29 aprilie 2020
Cristiana BănicăBănci-Asigurări / 29 aprilie 2020
Cristiana BănicăBănci-Asigurări / 29 aprilie 2020
Euro a urcat, ieri, cu 0,76 bani faţă de leu, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,8436 lei/euro.
O.D.Companii / 29 aprilie 2020
Macroeconomie / 29 aprilie 2020
O.D.Politică / 29 aprilie 2020
O.D.Companii / 29 aprilie 2020
D.N.Sport / 29 aprilie 2020
A.V.Internaţional / 29 aprilie 2020
ANDREI IACOMI Piaţa de Capital / 29 aprilie 2020
• Prime Transaction: "BRD şi TLV au asigurat 38% din lichiditate"
Piaţa de Capital / 29 aprilie 2020
Piaţa de Capital / 29 aprilie 2020
| 5.3368 | |
| 4.7430 | |
| 5.7558 | |
| 6.3228 | |
| 637.7784 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 15 octombrie
Piaţa de Capital /A.V. - 15 octombrie
Piaţa de Capital /A.I. - 14 octombrie
Piaţa de Capital /A.V. - 14 octombrie
Piaţa de Capital /A.I. - 13 octombrie
Piaţa de Capital /A.V. - 13 octombrie