
Cât de aproape suntem de un război mondial?
MAKE
D.N.Sport / 3 iulie 2021
Danemrca a învins Cehia şi s-a calificat în semifinale. Danezii au talent să povestească, iar ca să faci acest lucru ai nevoie şi de fapte nu doar de o imaginaţie bogată. Hans Christian Andersen a fost un mare povestitor şi a fost danez. Norocul lui e că şi-a scris opera în secolul XIX, acum ar fi avut mari probleme cu diverse organizaţii, de la protecţia animalelor până la cele care vizează discriminarea, iar pentru pasajele mai sadice, Facebook l-ar fi blocat în primă fază, după care i-ar fi suspendat contul.
D.Ţ.Internaţional / 3 iulie 2021
D.Ţ.Internaţional / 3 iulie 2021
D.Ţ.Politică / 3 iulie 2021
Referindu-se la scandalul de la alegerile PNL Timişoara, preşedintele PSD Timiş şi lider al deputaţilor social-democraţi, Alfres Simonis este de părere că este jenant pentru un preşedinte de partid şi chiar de Consiliu Judeţean să fie huiduit de proprii colegi şi că vorbele grele aruncate de cele două tabere discerditează PNL.
D.Ţ.Internaţional / 3 iulie 2021
D.Ţ.Politică / 3 iulie 2021
D.Ţ.Miscellanea / 3 iulie 2021
D.Ţ.Politică / 3 iulie 2021
D.Ţ.Internaţional / 3 iulie 2021
D.Ţ.Internaţional / 3 iulie 2021
D.Ţ.Companii / 3 iulie 2021
D.N.Sport / 3 iulie 2021
| 5.0937 | |
| 4.3883 | |
| 5.6250 | |
| 5.8528 | |
| 728.6443 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 6 martie
Piaţa de Capital /A.I. - 3 martie
Florian Goldstein (MAKE)
George Marinescu