Arval România: Cererea pentru Sale&Lease-Back a crescut cu 45% în primele trei luni ale lui 2010

F. A.
Companii / 1 aprilie 2010

Arval România, parte a BNP Paribas Group şi companie de referinţă pe piaţa românească a leasingului operaţional auto cu servicii incluse, a înregistrat o creştere cu 45% a solicitărilor din partea companiilor pentru produsul Sale&Lease-Back în primele trei luni ale acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă a lui 2009.

"Cererea pentru Sale&Lease-Back a crescut foarte mult în acest an, peste 25% dintre contractele noastre fiind încheiate, în prezent, pentru acest produs. Multe dintre companiile care folosesc flote mari de autovehicule au blocat sume importante în achiziţia vehiculelor şi caută soluţii pentru a le recupera şi a le investi în principala activitate de business. De aceea, produsul Sale&Lease-Back a devenit din ce în ce mai solicitat de către clienţi", declară Arnault Leglaye, Managing Director Arval România.

Reprezentanţii Arval România estimează o cifră de afaceri de 19-20 milioane de euro pentru 2010. În prezent, Arval România înregistrează un număr de 200 de clienţi, cu 67% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a lui 2009 şi o flotă de 2900 vehicule, informează un comunicat remis redacţiei.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3408
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7795
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8417
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4015
Gram de aur (XAU)Gram de aur624.9110

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb