Abonament gratuit
Videoconferinţa “Energia în priză”Videoconferinţa “Energia în priză”

Asociaţia Forumul Judecătorilor analizează necesitarea unei contestaţii privind desemnarea noului preşedinte al ICCJ

D.D.
Politică /

Asociaţia Forumul Judecătorilor analizează necesitarea unei contestaţii privind desemnarea noului preşedinte al ICCJ

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România a anunţat că analizează necesitatea formulării unei contestaţii împotriva modalităţii de desfăşurare a procedurii de desemnare a noului preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin prisma nerespectării dispoziţiilor legale. "Nu se poate justifica aparenta încălcare a unei dispoziţii exprese a legii cu argumentul că se intenţionează asigurarea unei continuităţi a funcţiei, deoarece, chiar şi după expirarea mandatului actualului preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu putea exista un vid managerial, calitatea de conducător al instanţei supreme putând fi exercitată de unul dintre vicepreşedinţi", arată reprezentanţii asociaţiei.

Potrivit unui comunicat al Asociaţiei Forumul Judecătorilor, procedura de numire a unui nou preşedinte al instanţei supreme a fost declanşată de Secţia de Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii în 30 mai, cu depunerea candidaturilor până la 1 iulie, în condiţiile în care funcţia devine vacantă la 14 septembrie.

"Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 53 alin. 4 din Legea nr. 303/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 242/2018, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a exercita o funcţie de conducere la nivelul instanţei supreme îşi pot depune candidaturile pentru funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori preşedinte de secţie, la Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 30 de zile de la data la care funcţia de preşedinte, vicepreşedinte sau preşedinte de secţie a devenit vacantă", arată asociaţia.

Conform sursei citate, aceeaşi dispoziţie este reluată şi de art. 35 alin. 2 din Regulamentul privind numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi revocarea din aceste funcţii, aprobat prin Hotărârea nr. 573/10.04.2019 a CSM - Secţia pentru Judecători, publicată în Monitorul Oficial nr. 279/11.04.2019, Partea I.

Astfel, reiese că perioada în care se pot depune candidaturile pentru funcţia de preşedinte al ICCJ este de 30 zile, iar aceasta începe să curgă de la momentul expirării mandatului actualului preşedinte, întrucât atunci se poate vorbi de vacantarea funcţiei.

"Devansarea cu aproape trei luni a termenului de înscriere a candidaţilor împiedică depunerea candidaturii din partea persoanelor care ar fi împlinit condiţiile legale necesare ulterior datei de 1 iulie 2019, respectiv în intervalul de 30 de zile calculat începând cu data de 14 septembrie 2019, când funcţia de conducere devenea vacantă, la expirarea mandatului preşedintelui în exerciţiu", susţin reprezentanţii asociaţiei.

De asemenea, în măsura în care s-ar fi aşteptat împlinirea termenului dilatoriu prevăzut de lege, procedura ar fi fost supusă legilor în vigoare la momentul iniţierii acesteia, ceea ce ar fi putut presupune aplicarea unor norme de organizare judiciară noi, de imediată aplicare, ce ar fi putut fi adoptate în perioada următoare.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Slugoii securiștilor turbează fiindcă pot pierde controlul asupra "câmpului tactic" de la ICCJ, unde obțineau condamnări politice pe bandă rulantă.

    1. Slugoii de teapa ta nu inteleg ca lega trebuie respectata de TOATA populatia!!!

    DE CE NU-S PROBE ?????????? S-A EVAPORAT,, TOT " !!!!!!!!!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Nuclearelectrica

Curs valutar BNR

28 Sep. 2020
Euro (EUR)Euro4.8705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1828
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5108
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3758
Gram de aur (XAU)Gram de aur249.1178

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Business Card
CEZ România
Smart City România
CONPET
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
BTPay
Balinesse Spa
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie