Actualizare - Motto-ul României la Preşedinţia Consiliului UE: "Coeziunea ca valoare comună europeană"
Premierul Viorica Dăncilă a declarat astăzi că motto-ul României la Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene va fi "Coeziunea ca valoare comună europeană".
"În urmă cu două săptămâni am pledat de la această tribună pentru o Românie unită, mai bună şi europeană. Vin astăzi în faţa dumneavoastră cu aceeaşi viziune şi pentru Europa: o Europă unită, mai bună şi de ce nu, mai 'europeană'. De aceea, motto-ul preşedinţiei ce va fi exercitată de România va fi 'Coeziunea ca valoare comună europeană'. Toate acţiunile pe care le vom derula în următoarele 6 luni vor fi pentru susţinerea şi consolidarea acestui concept de coeziune, pe care se sprijină întreaga arhitectură europeană", a declarat prim-ministrul în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, conform Agerpres.
Ea a adăugat că există mai multe dimensiuni ale acestui "concept esenţial de coeziune".
"Vorbim în primul rând de coeziunea economică dintre statele membre, care trebuie să urmărească diminuarea decalajelor de dezvoltare şi de consolidare a pieţei unice. Realizăm, desigur, că există o competiţie firească în plan economic între statele Uniunii sau chiar între regiunile de dezvoltare din spaţiul european. Însă trebuie să fim în egală măsură conştienţi că o creştere accelerată în regiunile mai slab dezvoltate va însemna o Uniune Europeană mai puternică. Va însemna o diminuare naturală a migraţiei forţei de muncă din aceste regiuni către cele mai dezvoltate. Reducerea decalajelor de dezvoltare înseamnă inclusiv creşterea puterii de cumpărare în aceste zone ale Europei şi, implicit pieţe mai atractive pentru desfacerea produselor realizate în cadrul Uniunii", a declarat Dăncilă.
------
Actualizare - Dăncilă: Preluarea Preşedinţiei Consiliului UE, un eveniment al României pe care nu trebuie sa-l politizăm în niciun fel
Premierul Viorica Dăncilă a declarat astăzi că preluarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene reprezintă un eveniment al României care nu trebuie politizat în niciun fel.
"Preluarea acestui rol extrem de important e un eveniment al României pe care nu trebuie să-l politizăm în niciun fel", a afirmat Dăncilă, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, conform Agerpres.
Ea a precizat că vor fi şase luni în care Europa va privi România "cu multă atenţie".
"Vor fi multiple provocări, însă trebuie să fim conştienţi ca viitorul Europei înseamnă şi viitorul copiilor noştri", a adăugat premierul.
------
Actualizare : Premierul a ajuns la Parlament pentru a prezenta programul Preşedinţiei României la Consiliul UE
Premierul Viorica Dăncilă a început astăzi în Parlament, prezentarea Programului de lucru al Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, legislativul urmând să adopte o declaraţie în legătură cu preşedinţia Consiliului.
------
Premierul Viorica Dăncilă prezintă astăzi în Parlament, Programul de lucru al Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, legislativul urmând să adopte o declaraţie în legătură cu preşedinţia Consiliului.
Primul punct de pe ordinea de zi a şedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului este "Prezentarea de către doamna prim-ministru Viorica Dăncilă a Programului de lucru al Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene".
Un al doilea punct este prezentarea "Declaraţiei Parlamentului României privind dimensiunea parlamentară a Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene pe care România o va exercita în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2019", conform News.ro.
Prim-ministrul vine în Parlament după ce săptămâna trecută, alături de miniştrii Cabinetului, s-a aflat la Bruxelles, aceştia preluând mandatele pentru domeniile pe care le coordonează, de la omologii din Austria. De asemenea, cu o zi în urmă, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, a preluat oficial mandatul de preşedinte al Consiliului Afaceri Generale, la finalul reuniunii miniştrilor pentru afaceri europene, desfăşurate la Bruxelles.