ASTĂZI: Iohannis primeşte Medalia de Onoare a FDGR

A.A.
Politică / 29 iunie 2019

Iohannis primeşte Medalia de Onoare a FDGR

Preşedintele Klaus Iohannis primeşte, astăzi, la Sibiu, Medalia de Onoare a FDGR. Distincţia îi este acordată pentru activitatea sa ca preşedinte al Forumului, ca primar al Sibiului şi ca şef al statului, dar şi pentru contribuţia în promovarea valorilor şi tradiţiilor minorităţii germane, anunţă un comunicat de presă.

Medalia de Onoare (Goldene Ehrennadel) este cea mai înaltă distincţie acordată de Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR).

Ea îi este acordată şefului statului în semn de apreciere pentru întreaga sa activitate ca preşedinte al Forumului Democrat al Germanilor (2002-2013), primar al municipiului Sibiu (2000-2014) şi preşedinte al României, precum şi pentru "importanta sa contribuţie în promovarea valorilor şi tradiţiilor minorităţii germane şi la dezvoltarea acestei comunităţi", a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Klaus Iohannis va primi Medalia de Onoare a FDGR la Sibiu.

Harta noii economii fragmentate
transgaz.ro
rominsolv.ro
eset.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0937
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5139
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8478
Gram de aur (XAU)Gram de aur663.3213

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
Turul Dobrogei Ciclism
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb