Astra Asigurări în parteneriat cu Ion Vlad Oncescu

F. A.
Bănci-Asigurări / 26 noiembrie 2010

Compania Astra Asigurări a emis două poliţe de asigurare, de viaţă şi de sănătate pentru Campionul Naţional la Skandenberg de Amatori, Ion Vlad Oncescu. Asigurarea de viaţă este încheiată pentru o sumă asigurată de 250.000 euro şi acoperă riscurile de deces din orice cauză şi invaliditatea permanentă totală din orice cauză. De asemenea, contractul prevede o clauză specială pentru asigurarea braţelor campionului. Astra Asigurări a oferit campionului şi o poliţă Astra Sante, cea mai perfomantă asigurare de sănătate din piaţă, cu acoperire în România, Austria şi Germania, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

"Suntem fericiţi că putem fi alături de Ion Oncescu, braţul de fier al skandenbergului românesc. Dorim să îi urăm mult succes la Campionatul Mondial de Skandenberg la care va lua parte peste două săptămâni la Las Vegas, în America. Îl asigurăm că îi vom acorda suportul nostru oricând va avea nevoie", a declarat Radu Mustăţea, Preşedintele Directoratului Astra.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb