Atanasiu :Transformarea datoriilor Oltchim în acţiuni contravine legislaţiei europene

F. A.
Macroeconomie / 4 februarie 2009

Vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu, fost preşedinte al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), a criticat, azi, decizia Senatului de a respinge ordonanţa de urgenţă care anula transformarea datoriilor Oltchim în acţiuni.

"Nu înţeleg de ce Senatul a abrogat această ordonanţă. Transformarea acestor datorii în acţiuni e un ajutor de stat incompatibil în Uniunea Europeană, de aceea la AVAS nici nu am transformat acele datorii în acţiuni şi am cerut Guvernului să renunţe la acestă măsură care s-a luat prin lege. În primul rând că era şi neeconomic, transformând datoriile în acţiuni s-ar fi obţinut pe pachetul de acţiuni la vânzare un preţ mai mic decât valoarea datoriilor pe întreg pachetul de acţiuni", a explicat Atanasiu.

Fostul preşedinte al AVAS a mai spus că transformarea datoriilor Oltchim în acţiuni ar fi însemnat probabil "un dialog de cel puţin un an de zile cu Comisia Europeană privind acest ajutor de stat care s-ar fi încheiat cu un răspuns negativ, pentru că era un ajutor de stat incompatibil".

Întrebat dacă bănuieşte că în spatele deciziei Senatului stă vreun interes, Teodor Atanasiu a arătat că abrogarea ordonanţei în discuţie a fost posibilă pentru că o mare parte a senatorilor nu cunosc legislaţia europeană în domeniu.

"Nu cred că în cadrul Senatului sunt foarte mulţi care să cunoască legislaţia europeană privind ajutoarele de stat şi nu cred că sunt foarte mulţi care să-şi fi pus problema respectării legislaţiei europene în ceea ce priveşte ajutoarele de stat. Nu ştiu dacă sunt unele interese la mijloc, a fost un lobby făcut de parlamentarii de Vâlcea crezând că transformarea datoriilor în acţiuni e o soluţie pentru salvarea Oltchimului, ", a conchis Atanasiu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0923
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3190
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5529
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8630
Gram de aur (XAU)Gram de aur676.6689

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb