Aton Transilvania, unul dintre cei mai mari angajatori din Vestul României

F. A.
Companii / 19 mai 2010

Aton Transilvania, unul dintre cei mai mari investitori germani din ţara noastră, angajează, începând cu luna aceasta, 10 agenţi de vânzări, care se vor alătura altor 65 de persoane recrutate în ultimele şase luni, dintre care majoritatea specialişti pentru poziţii de middle management. Astfel, compania devine unul dintre cei mai mari angajatori din zona de Vest a ţării, în ultimul an.

"Acest flux continuu de angajări este susţinut de redeschiderea Morii Carani şi de activităţile intense din agricultură. Una dintre condiţiile cerute aplicanţilor este experienţă într-o companie multinaţională: 6 luni pentru activitatea în străinătate sau 2 ani într-o companie străină care operează pe teritoriul României. Dorim să lucrăm cu persoane care au avut acces şi la alte culturi de lucru", a declarat Paul Milata, CEO Aton Transilvania.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3398
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8165
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4011
Gram de aur (XAU)Gram de aur631.0131

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb