Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) propune tuturor forţelor politice parlamentare constituirea unei celule de criză dedicate sprijinirii mediului de afaceri şi protejării capitalului autohton, a anunţat marţi conducerea formaţiunii într-o conferinţă de presă, relatează agenţia de presă News.ro.
Preşedintele partidului, George Simion, susţine că deciziile executive anterioare au afectat competitivitatea companiilor şi a solicitat prioritizarea iniţiativelor legislative din sfera antreprenorială pe agenda forului legislativ, notează sursa citată.
„Această conferinţă de presă are ca subiect mediul antreprenorial românesc, soluţiile pe care toate partidele politice, toate formaţiunile politice trebuie să le găsească pentru a salva bruma de capital românesc pe care încă o avem. (...) Mediul de afaceri a fost tratat ca un adversar, ca un duşman. Domnul preşedinte al Comisiei de Antreprenoriat din Camera Deputaţilor, domnul Mohammad Murad, a făcut un apel către toate formaţiunile politice pentru crearea unei celule de criză, pentru că suntem într-o situaţie de criză”, a declarat George Simion, preşedintele AUR.
Iniţiatorul demersului, deputatul Mohammad Murad, a arătat că grupul parlamentar pregăteşte un pachet de 15 măsuri economice şi a lansat un apel la colaborare către toate partidele pentru deblocarea activităţii comisiilor de specialitate, transmite agenţia de presă.
„Scopul este să dai oamenilor care au nevoie de un ajutor un climat favorabil ca să poată să dezvolte afaceri. Ăsta este scopul. (...) Nu cred că dacă mâine avem guvernul, lucrurile se schimbă. Nu, din contra, vă spun că e nevoie să avem o agendă clară ce vom face, dacă va apărea un nou guvern, iar Parlamentul cred că e pregătit şi are tot ce trebuie încât să venim cu foarte multe măsuri concrete care să vină în sprijinul oamenilor de afaceri şi în sprijinul angajaţilor care pierd în fiecare zi locuri de muncă”, a precizat deputatul Mohammad Murad.
Reprezentanţii formaţiunii au avertizat asupra riscului de comprimare a pieţei muncii şi a veniturilor salariale pe fondul dificultăţilor din mediul economic privat, solicitând adoptarea unor facilităţi fiscale similare distribuirii profitului neimpozitat către angajaţi, informează News.ro.



















































Opinia Cititorului