Autoritatea Vamală Română şi Poliţia Română, gazdele vizitei de studiu pentru înfiinţarea primului Centru de Cooperare Poliţie-Vamă din ţară

L.B.
Miscellanea / 6 iulie, 08:40

Autoritatea Vamală Română şi Poliţia Română, gazdele vizitei de studiu pentru înfiinţarea primului Centru de Cooperare Poliţie-Vamă din ţară

În perioada 29 iunie - 3 iulie 2026, România a găzduit cea de-a treia vizită de studiu organizată în cadrul proiectului european RISC, dedicată înfiinţării primului Centru Multifuncţional de Cooperare Poliţie-Vamă (PCCC - Police Customs Cooperation Center) din România, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul General al Poliţiei Române, în parteneriat cu Autoritatea Vamală Română, continuând seria reuniunilor desfăşurate anterior în Germania şi Bulgaria.

La activitate au participat 25 de reprezentanţi ai instituţiilor implicate în implementarea proiectului, dintre care 14 delegaţi ai instituţiilor partenere din Germania şi Bulgaria. Autoritatea Vamală Română a fost reprezentată de inspectori vamali cu atribuţii în domeniul supravegherii vamale, controlului vamal şi analizei de risc, care au contribuit la schimbul de expertiză şi la prezentarea practicilor naţionale în domeniu.

Proiectul este cofinanţat de Comisia Europeană prin Programul Naţional de Securitate Internă şi are ca obiectiv principal înfiinţarea unui Centru Comun de Cooperare Poliţie-Vamă, destinat consolidării cooperării interinstituţionale şi operaţionale dintre Autoritatea Vamală Română, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi instituţiile partenere din statele membre participante, în vederea creşterii capacităţii de prevenire, identificare, investigare şi combatere a criminalităţii organizate transfrontaliere.

Programul vizitei a inclus sesiuni de lucru şi schimburi de bune practici, precum şi vizite de documentare la Centrul SELEC, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, sediul Autorităţii Vamale Române, Biroul Vamal de Frontieră Constanţa, Biroul Vamal de Frontieră Otopeni, Biroul Vamal de Interior Giurgiu, Serviciul Echipe Mobile Giurgiu şi Centrul de Instruire al Echipelor Canine al Autorităţii Vamale Române.

Centrul va facilita schimbul operativ de informaţii între cele două autorităţi, analiza comună a riscurilor şi coordonarea eficientă a acţiunilor de prevenire şi combatere a infracţionalităţii transfrontaliere.

Desfăşurarea acestei vizite de studiu reprezintă un pas important în implementarea proiectului RISC, contribuind la creşterea eficienţei în prevenirea şi combaterea criminalităţii transfrontaliere şi la consolidarea securităţii frontierelor externe ale Uniunii Europene.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb