Autorităţi şi specialişti pun la cale o "economie albastră"

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea #Mediu / 1 martie 2023

Autorităţi şi specialişti pun la cale o "economie albastră"

Marile economii ale lumii au pus deja ochii pe resursele mărilor şi oceanelor. Pentru valorificarea acestora, primul pas logic ar fi ca apele să nu mai fie atât de poluate, cum sunt în prezent. Experţi şi miniştri din întreaga lume se reunesc pe 2 şi 3 martie în Panama pentru cea de-a opta conferinţă anuală "'Oceanul nostru'', care îşi propune să ofere un cadru pentru "economia albastră", pentru exploatarea durabilă şi protecţia mărilor.

Circa 600 de reprezentanţi ai guvernelor, companiilor şi ONG-urilor vor petrece două zile discutând modalităţi de extindere a zonelor marine protejate, de reducere a poluării cu plastic, de combatere a pescuitului ilegal şi de reglementare a exploatării miniere subacvatice, a declarat pentru AFP specialista în biologie marină Shirley Binder, membră a delegaţiei panameze. "Sperăm să fie luate peste 300 de noi angajamente" pentru protecţia resurselor marine "pe termen scurt, mediu şi lung", însoţite de "mobilizarea de resurse financiare" publice şi private, a declarat ministrul adjunct de Externe din Panama, Yill Otero. "Ne-am dori să vedem consolidarea guvernării în apele din afara jurisdicţiilor naţionale", a declarat Juan Manuel Posada, de la ONG-ul MarViva, subliniind că majoritatea pescuitului ilegal se practică în apele internaţionale.

"Această reuniune este cea mai importantă dintre toate reuniunile internaţionale" pentru că abordează toate subiectele care afectează oceanul în ansamblu, care acoperă aproape trei sferturi din planetă, a afirmat Maximiliano Bello, de la ONG-ul Mission Blue. Conferinţa "Oceanul nostru" a fost lansată în 2016 la iniţiativa lui John Kerry, pe atunci şeful diplomaţiei americane, şi actual emisar special al Casei Albe pentru climă. "'Oceanul nostru' este creaţia lui John Kerry", care urmează să participe la conferinţă împreună cu oceanograful american Sylvia Earle, care a condus peste 100 de expediţii oceanice în cei aproape 60 de ani de carieră şi a fondat ONG-ul Mission Blue, a afirmat Maximiliano Bello. John Kerry şi Sylvia Earle "au încercat să schimbe conceptul potrivit căruia există mai multe oceane, pentru că, în realitate, există un singur ocean care se întinde pe întreaga planetă", a explicat Bello: "rechinul, balena şi multe alte specii se deplasează în acest ocean comun pentru că nu văd diferenţa între oceanele" definite de oameni. Dincolo de dezbaterile experţilor, conferinţa "Oceanul nostru" permite exprimarea "voinţei politice" a statelor. "Conferinţa "Oceanul nostru' este un element cheie în reafirmarea voinţei politice în materie de acţiuni pentru oceane", a declarat Courtney Farthing, de la ONG-ul Global Fishing Watch, pentru AFP.

Guvernele ar trebui să înceapă prin "publicarea datelor cheie privind activitatea umană pe mare", astfel încât să poată "prioritiza" mai bine acţiunile pe care trebuie să le întreprindă, a recomandat ea. Pe lângă pescuitul excesiv şi poluarea, activiştii de mediu sunt îngrijoraţi de dorinţa manifestată de companii multinaţionale de a exploata resursele miniere subacvatice.

Delegaţii la conferinţă nu vor adopta acorduri şi nu vor vota moţiuni, dar vor anunţa "angajamente" voluntare ale ţărilor lor.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. O nou forma de fascism corporatist, avand la baza, ca pretext, niste idealuri marete de a salva planeta, cu pretul infometarii populatiei. Nimic mai ticalos si mai penibil.

APA NOVA
hidroelectrica.ro
aages.ro
fedbet.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Apr. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6687
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1404
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8125
Gram de aur (XAU)Gram de aur357.7647

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
domeniileostrov.ro
edevize.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
hipo.ro
32.aicps.ro
roenergy.eu
AIESEC
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb