Gala BURSA 2019Gala BURSA 2019

Autorităţile americane cer renunţarea urgentă la Libor

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional /

Williams, preşedintele Federal Reserve Bank of New York

Williams, preşedintele Federal Reserve Bank of New York

Industria financiară nu trebuie să aştepte doi ani ca să nu mai foloseas­că indicele de referinţă Libor (London Interbank Offered Rate), este de părere John Williams, preşedintele Federal Reserve Bank of New York, care menţionează că entităţile din domeniu trebuie să renunţe la acest indicator cât mai urgent, potrivit euro­news.com.

Amintim că autoritatea de reglementare din Marea Britanie a stabilit anul 2021 drept termen pentru entităţile financiare, inclusiv bănci şi investitori, să renunţe la rata do­bânzii interbancare stabilită la Londra (Libor).

Libor, indicator de referinţă pentru produse financiare în valoare de peste 300 de trilioane de dolari din întreaga lume, este calculat pe baza datelor trimise de un panel de bănci britanice cu privire la dobânzile pe care cred că le vor percepe alte bănci ca să se împrumute între ele.

La nivel global, Libor este folosit pentru stabilirea preţului contractelor de împrumut, de la cele imobiliare până la cele care privesc carduri de credit.

Reputaţia Libor a fost grav afectată după ce mai mulţi traderi bancari au fost acuzaţi de manipularea indicatorului, iar băncile au primit amenzi sub­stanţiale.

Autorităţile de reglementare încurajează băncile şi alte companii financiare să utilizeze rate alternative, precum SOFR (Secured Overnight Financing Rate).

Williams a subliniat că tranziţia către alt indicator de referinţă trebuie să se producă acum.

Oficialii Fed au declarat că vor începe să evalueze planurile de tranziţie ale băncilor de la Libor către alt indicator, ca parte a procesului de examinare obişnuită a acestor instituţii.

De menţionat că şi SEC - Comisia pentru valori mobiliare şi burse de valori din SUA - le-a cerut companiilor financiare să oprească utilizarea Libor.

Recent, directorul executiv al Autorităţii de Conduită Financiară (FCE) din Marea Britanie, Andrew Bailey, a afirmat că pieţele nu ar trebui să presupună că este uşoară gestionarea "moştenirii grele", după 2021, a contractelor care încă sunt legate de Libor.

Unii participanţi la piaţă au declarat că legislaţia ar putea fi utilizată pentru a susţine o formă adaptată a Libor, însă Andrew Bailey a subliniat: "Vă rog să nu vă bazaţi pe o soluţie legislativă".

Conform spuselor lui Bailey, nu există vreo certitudine că Libor va continua să existe după 2021, astfel că băncile vor trebui să demonstreze că au o "rezervă" pentru Libor după acest termen, în cazul în care nu utilizează noile rate fără risc, precum SOFR şi Sonia.

"Chiar dacă Libor continuă să fie aplicat pentru o perioadă după sfârşitul anului 2021, el se va schimba. Există o mare probabilitate ca acest indicator să nu mai treacă testele de reprezentativitate realizate de reglementatori", conform oficialului FCA.

Amintim că, luna aceasta, versiunea revizuită a indicelui de referinţă Euribor a primit aprobarea autorităţilor de reglementare, ceea ce va ajuta zona euro să continue reformele menite să evite repetarea scandalurilor globale de manipulare a ratelor dobânzilor.

Autoritatea pentru Servicii Financiare şi Pieţe (FSMA) din Belgia a autorizat Institutul European pentru Piaţă Monetară (EMMI) din Bruxelles drept administrator al Euribor, conform regulamentului european în materie (EU Benchmark Regulation - BMR).

EMMI intenţionează să solicite şi autorizarea dobânzii echivalente pentru împrumuturile overnight (Eonia), în septembrie. Euribor şi Eonia sunt utilizate pe scară largă ca referinţă pentru creditele ipotecare, cardurile de credit şi alte produse financiare.

Banca Centrală Europeană (BCE) avea în plan să lanseze, până în 2020, o nouă rată de referinţă overnight pentru euro, în condiţiile în care jucătorii din domeniu au eşuat, în 2017, în încercarea de restructurare a indicelui Euribor.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS