Autorităţile din Dubai au în vedere listarea gigantului aerian Emirates

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 18 noiembrie 2021

Autorităţile din Dubai au în vedere listarea gigantului aerian Emirates

Oficialii din Dubai intenţionează să listeze zece societăţi de stat, lansând demersurile în acest sens pentru compania de utilităţi DEWA Indicele de referinţă al bursei oraşului, DFMGI, a crescut cu aproape 13% de la 1 noiembrie

Guvernul din Dubai ar putea vinde acţiuni la operatorul de transport Emirates, una dintre cele mai mari companii aeriene din lume, care a contribuit la transformarea oraşului într-un centru global destinat comerţului.

Conform Bloomberg, care citează declaraţiile făcute de preşedintele companiei, şeicul Ahmed Bin Saeed Al Maktoum, la postul Asharq TV, Emirates şi diviziile sale ar putea fi listate la Bursa din Dubai. Anunţul vine într-un moment în care Dubaiul îşi intensifică eforturile prin care urmăreşte să ajungă din urmă bursele rivale din Abu Dhabi şi Riad, care, în ultimii ani, au atras cele mai multe IPO-uri din Orientul Mijlociu.

Oficialii din Dubai intenţionează să listeze zece societăţi de stat pe bursă, lansând demersurile în acest sens pentru principala sa companie de utilităţi, Dubai Electricity & Water Authority (DEWA), şi a sistemului de colectare a taxelor rutiere Salik.

În privinţa DEWA, aşteptările arată că aceasta va fi cea mai mare ofertă opublică iniţială (IPO) din toate timpurile, din Dubai.

Emirates, lovită de pierderi în pandemie

Emirates este unul dintre cele mai cunoscute active ale oraşului Dubai, dar compania a fost puternic lovită de pandemie, din cauza interdicţiei călătoriilor pe distanţe lungi. În situaţia dată, operatorul de transport a înregistrat prima sa pierdere din ultimele decenii, iar guvernul a fost nevoit să investească aproximativ 3,7 miliarde de dolari în ultimul an ca să îl ţină în viaţă.

Dar, conform Bloomberg, perspectivele companiei din Dubai nu sunt sumbre. Sectorul turismului din Emiratele Arabe Unite este susţinut de rata ridicată de vaccinare împotriva Covid-19 şi de nivelul scăzut de infectare cu coronavirus. Spre deosebire de centrele importante de turism din întreaga lume, Dubaiul a rămas deschis, atrăgând mii de vizitatori şi evenimente, inclusiv un show aerian care a început săptămâna aceasta.

Călătoriile internaţionale sunt reluate, mai ales că SUA primesc din nou, de luna aceasta, zboruri din Europa. De asemenea, revin rutele care privesc India, Brazilia şi China. Preşedintele Emirates, Tim Clark, declara luna trecută că îşi propune să restabilească complet reţeaua de rute ale companiei până la jumătatea anului 2022.

Emirates - pierderi de 1,6 miliarde de dolari în primul semestru, divizia Dnata - profit de 23 de milioane de dolari

Emirates a raportat o pierdere netă de 1,6 miliarde de dolari pentru primele şase luni din anul fiscal 2021-2022, adică mai puţin de jumătate din pierderea aferentă semestrului întâi din exerciţiul fiscal anterior. Totodată, veniturile companiei au crescut cu 81%, la 6,7 miliarde de dolari.

Dnata, divizia Emirates de operaţiuni cargo, handling la sol, catering, comerţ cu amănuntul şi servicii de călătorie, care ar putea fi, de asemenea, listată, şi-a majorat cu 55% veniturile, la un miliard de dolari în prima jumătate a anului fiscal, perioadă în care a consemnat un profit de 23 de milioane de dolari, după o pierdere de 396 de milioane de dolari anul trecut.

Informaţiile despre mai multe listări vor contribui la creşterea încrederii investitorilor în piaţa din Dubai, unde volumul de tranzacţionare a acţiunilor a scăzut în trei din ultimii patru ani, conform datelor Bloomberg. Odinioară principala bursă din Emiratele Arabe Unite - după volumul tranzacţionat -, piaţa din Dubai este acum în urma celor din Abu Dhabi şi Riad. La Dubai a avut loc o singură listare din 2017 până acum şi un şir de delistări care au afectat încrederea investitorilor.

Totuşi, o serie de anunţuri ale autorităţilor au contribuit la creşterea valorii de piaţă a operatorului bursier cu 150% de la 1 noiembrie până în prezent, la aproximativ 5,6 miliarde de dolari. Conform Bloomberg, indicele de referinţă al bursei oraşului, DFMGI, a crescut cu aproape 13% în aceeaşi perioadă.

Listarea Emirates, gazda celor mai mari flote de avioane Airbus A380 şi Boeing 777 din lume, ar fi un eveniment major, aşa cum a fost oferta publică iniţială din 2019 a Saudi Arabian Oil Co. pentru investitorii în energie.

Datele Bloomberg arată că după venituri, Emirates se situează înaintea oricărei companii aeriene din afara Europei şi SUA în top zece al operatorilor de transport global. Compania are active nete de 5,5 miliarde de dolari în bilanţul său.

Stimulente pentru încurajarea listărilor companiilor private la Bursa din Dubai

Bursa din Dubai (Dubai Financial Market - DFM) a dezvăluit recent un program de stimulente pentru încurajarea noilor oferte publice iniţiale (IPO) de la companii din sectorul privat, care operează în domenii economice-cheie.

Potrivit thenationalnews.com, stimulentele includ sprijin financiar pentru costul IPO-urilor companiilor private pe piaţa principală a DFM şi listarea pe piaţa secundară, sprijin post-listare prin participarea la roadshow-urile de la nivel regional şi global, şi o scutire de trei ani de la plata taxelor de listare, a celor pentru desfăşurarea AGA şi de distribuire a dividendelor.

"În Dubai există un portofoliu de neegalat de companii private regionale şi internaţionale", spune Hamed Ali, directorul executiv al DFM şi Nasdaq Dubai, adăugând: "Atragerea de noi IPO-uri va oferi reţelei globale a investitorilor DFM din peste 208 de ţări oportunităţi de investiţii".

Emiratul caută să-şi dezvolte piaţa de valori mobiliare şi să atragă mai multe listări, încearcând să profite de un apetit tot mai mare pentru IPO-uri în regiune.

Anunţul DFM privind sprijinul companiilor din sectorul privat care vor să se listeze este în concordanţă cu eforturile guvernului de a consolida poziţia Dubaiului ca centru global al pieţelor de capital. Acestea din urmă includ lansarea unui market maker de două miliarde de dirhami (544 de milioane de dolari) pentru atragerea de listări din sectoare precum energia, logistica şi retailul, respectiv un Fond de sprijin pentru IPO-uri, de un miliard de dirhami, menit să încurajeze companiile de tehnologie să se listeze la Dubai.

Cea mai recentă iniţiativă a DFM vizează o serie de sectoare economice-cheie şi în creştere rapidă, inclusiv tehnologia, transportul şi logistica, precum şi îngrijirea sănătăţii, farmaceutica, producţia şi tehnologia agricolă.

"Noul program de stimulare provine din angajamentul nostru de a deveni o platformă care accelerează creşterea sectorului privat şi de a oglindi succesul Dubaiului ca sediu global pentru afaceri de top la nivel regional şi internaţional", conchide Hamed Ali.

În august, DFM şi Bursa de Valori din Abu Dhabi au eliminat comisionul minim perceput pentru tranzacţionarea tuturor companiilor listate, o mişcare menită să stimuleze tranzacţiile derulate de investitorii mai mici, să adauge lichiditate şi să crească volumele acestor transferuri.

Bursa din Dubai, la recordul ultimilor patru ani

Bursa din Dubai a avut o performanţă notabilă marţi, când a atins cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani, în condiţiile în care câştigurile raportate de corporaţii au impulsionat indicele major DFMGI. Astfel, principalul indice al acţiunilor din Dubai a urcat cu 0,8% marţi, susţinut de creşterea cu 12,1% a titlurilor Dubai Financial Market. Ieri, însă, indicele a pierdut 0,8%, atingând 3.261,66 puncte, iar acţiunile DFM - 5,1%, ajungând la 2,80 dirhami.

De menţionat că, duminică, Emaar Properties, companie multinaţională de dezvoltare imobiliară din Emiratele Arabe Unite, a raportat, conform Reuters, un profit net trimestrial de 1,02 miliarde de dirhami (277,75 milioane de dolari), în creştere faţă de 359 de milioane de dirhami în urmă cu un an.

Marţi, indicele de referinţă al pieţei Arabiei Saudite (TASI) a coborât cu 0,2%, afectat de scăderea cu 1,1% a titlurilor Dr. Sulaiman Al-Habib Medical Services şi cu 0,1% a acţiunilor Al Rajhi Bank. Ieri, TASI a urcat cu 0,05%, la 11.833,54 puncte.

Indicele Bursei din Abu Dhabi (ADI) a scăzut cu 0,1% marţi, iar QSI al celei din Qatar a urcat cu 0,1%. Ieri, ADI a stagnat la 8.352,06 puncte, iar QSI a coborât cu 0,3%, la 11,959.48.

Bursa de Valori din Qatar a anunţat luni lansarea indicelui tranzacţionabil ESG în colaborare cu MSCI.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. au nevoie de bani sa-si acopere gaurile din buget si datoriile in crestere

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

csalb.ro
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

17 Aug. 2022
Euro (EUR)Euro4.8849
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8018
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0503
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8119
Gram de aur (XAU)Gram de aur273.7366

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro