Autorităţile internaţionale impun băncilor comerciale reguli de capital mai stricte

F.A.
Bănci-Asigurări / 17 decembrie 2009

Marile bănci vor trebui să recapitalizeze o parte mai mare a profiturilor şi chiar să efectueze majorări de capital începând cu 2012, pentru a depăşi eventuale dificultăţi, arată noile directive ale Comitetului de la Basel, potrivit Reuters, informează NewsIn.

Acestea vor introduce norme mai stricte privind structura activelor şi lichiditatea băncilor.

"Normele vor fi dezvoltate până la finalul lui 2010 şi vor intra în vigoare treptat, pe măsură ce condiţiile financiare se ameliorează şi redresarea economică se confirmă, pentru a putea intra în vigoare până la finalul lui 2012", a declarat azi comitetul.

Printre noile reglementări se află cele care ar trebui să încurajeze băncile să îşi consolideze fondurile proprii în vremuri propice, pentru a putea conta pe siguranţa acestora în condiţii dificile, precum şi cele care fixează normele minime de lichiditate pentru băncile cu prezenţă internaţională.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb