Avocatul Poporului s-a autosesizat în legătura cu votul din diaspora

I.D.
Politică / 28 mai 2019

Victor Ciorbea (Sursa foto: Twitter)

Victor Ciorbea (Sursa foto: Twitter)

Avocatul Poporului anunţă, marţi, că s-a sesizat din oficiu şi va cere lămuriri de la autorităţile implicate, în legătură cu modul în care s-a desfăşurat votul în diaspora, cu ocazia alegerilor europarlamentare. "Scopul implicării Avocatului Poporului este acela de a determina dacă imposibilitatea exercitării dreptului de vot de către cetăţenii români din străinătate s-a datorat unor lacune în legislaţie şi/sau unor aplicări defectuoase a legii de către autorităţile publice cu rol în asigurarea desfăşurării alegerilor şi de a propune remediile legale în vederea evitării, pe viitor, a repetării unor asemenea situaţii", arată Avocatul Poporului.

"Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi va solicita informaţii de la autorităţile implicate, în legătură cu modul în care s-a desfăşurat votul în diaspora, cu ocazia alegerilor euro-parlamentare. Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 7 şi art. 36 din Constituţia României privind românii din străinătate şi dreptul de vot", se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de instituţie.

Conform sursei citate, demersul este urmare a apariţiei mai multor informaţii şi critici în presă privind modul în care s-a desfăşurat procesul de vot în secţiile din diaspora (timp de aşteptare mare, nereguli, imposibilitatea unui mare număr de cetăţeni de a-şi exercita dreptul de vot), precum şi a unor petiţii primite de la persoane fizice, prin care se solicita sesizarea din oficiu a Avocatului Poporului.

"În acest context, Avocatul Poporului va solicita informaţii de la Ministerul Afacerilor Externe, Autoritatea Electorală Permanentă şi Ministerul de Interne, respectiv ambasadele României din statele unde s-au semnalat probleme în procesul de vot. De asemenea, vor fi solicitate puncte de vedere de la autorităţile în cauză, în legătură cu măsurile necesare pentru a înlătura situaţiile similare în cazul viitoarelor alegeri, respectiv cu privire la oportunitatea introduceriivotului prin corespondenţă şi a votului electronic, ca metode de creştere a eficienţei procedurii de exercitare a votului", scrie în comunicat.

Reprezentanţii instituţiei arată că, în funcţie de informaţiile şi documentele puse la dispoziţie de autorităţile publice sesizate, Avocatul Poporului poate identifica, în ansamblu, împrejurările care au generat disfuncţionalităţile ce au condus la imposibilitatea exercitării dreptului la vot de către cetăţenii români aflaţi în străinătate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0810
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3461
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4596
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8849
Gram de aur (XAU)Gram de aur466.3616

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb