"Avtovaz", în mîna statului rus?

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 25 noiembrie 2005

Statul rus a preluat controlul la grupul "Avtovaz", cel mai mare constructor auto din Rusia, cunoscut pentru modelul Lada, informează cotidianul "Kommersant". Potrivit acestei publicaţii, agenţia de stat Rosoboronexport, care se ocupă în special de exporturile de armament ale Rusiei, ar fi achiziţionat, luna trecută, două filiale ale "Avtovaz", care deţin împreună 61,8% din acţiunile constructorului auto. În opinia celor de la "Kommersant", o dovadă privind creşterea controlului statului asupra societăţii ar fi faptul că în această săptămînă a fost anunţată lista noilor candidaţi pentru consiliul de administraţie al "Avtovaz", a cărui structură urmează să fie reînnoită la data de 22 decembrie 2005. Reprezentanţii propuşi de cele două structuri de stat, agenţia Rosoboronexport şi Vnechtorgbank, ar urma să deţină majoritatea celor 12 locuri ale consiliului de administraţie de la "Avtovaz", în situaţia în care candidatura lor va fi aprobată de acţionari. Directorul general al "Avtovaz", Vladimir Kadannikov, şi-a prezentat demisia în luna octombrie 2005, adică în luna preluării companiei de către stat.

Cu toate acestea, atît oficialii "Avtovaz", cît şi Boris Aliochin, unul dintre cei mai importanţi responsabili din Ministerul rus al Industriei, au dezminţit informaţia potrivit căreia Rosoboronexport a preluat controlul la "Avtovaz". În schimb, Konstantin Titov, guvernatorul regiunii Samara, unde se află uzina "Avtovaz", a declarat agenţiei Interfax că Rosoboronexport controlează deja "în fapt, însă nu şi în drept, «Avtovaz»".

Datele publicate pe pagina web a constructorului auto rus arată că 2,05% din capitalul acestuia este în mîinile statului, 80,11% aparţine unui grup de societăţi, iar 17,84% - acţionarilor individuali. În ultima săptămînă, acţiunile "Avtovaz" au pierdut 6%, inves-titorii fiind îngrijoraţi de posibilitatea ca statul rus să pună mîna pe cel mai mare producător auto din Rusia, în condiţiile unei concurenţe acerbe făcute de companiile de profil străine.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb