Azi a fost semnat Protocolul pentru recunoaşterea reciprocă a diplomelor eliberate de instituţii de învăţământ superior feroviar

F. A.
Macroeconomie / 5 noiembrie 2010

Protocolul pentru amendarea "Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova cu privire la principiile colaborării în domeniul transportului feroviar" (încheiat la Chişinău la 21 februarie 1995) a fost semnat de cele două părţi azi, la Chişinău, informează un comunicat remis redacţiei.

Cea mai importantă prevedere a Protocolului priveşte recunoaşterea reciprocă a diplomelor eliberate de instituţii de învăţământ superior feroviar acreditate în România şi Republica Moldova. Acordul dintre cele două state se încheie pe termen de 15 ani, urmând să fie prelungit tacit pe perioade succesive de câte 1 an dacă niciuna dintre Părţile Contractante nu îl va denunţa. În preambulul Protocolului se specifică angajamentul comun al celor două state pentru dezvoltarea colaborării în domeniul transportului feroviar, în condiţii reciproc avantajoase, dar şi pentru perfecţionarea serviciilor feroviare, în vederea desfăşurării în cele mai bune condiţii a transporturilor feroviare de călători şi mărfuri. Protocolul, care va deveni parte a Acordului dintre cele două guverne, va intra în vigoare la data ultimei notificări prin care Părţile Contractante îşi vor comunica îndeplinirea procedurilor prevăzute de legislaţia lor naţională, necesare pentru intrarea sa în vigoare.

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0991
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4276
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5543
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8905
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.9913

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
*reclama uniprest_2026.jpg*}
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb