Abonament gratuit
Videoconferinţa “FONDURI EUROPENE”Videoconferinţa “FONDURI EUROPENE”
Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”

Bahrainul a autorizat survolarea spaţiului său aerian între Israel şi Emirate

A.P.
Internaţional /

Bahrainul a autorizat survolarea spaţiului său aerian între Israel şi Emirate

Bahrainul a anunţat joi seară că va autoriza Emiratele Arabe Unite (EAU) să survoleze teritoriul său la sosirea sau plecarea spre Israel, la trei zile după primul zbor direct între aceste două ţări şi a doua zi după o decizie similară a Arabiei Saudite, scrie AFP, citată de Agerpres.

"Bahrainul va autoriza toate zborurile cu plecare din sau cu destinaţia Emiratele Arabe Unite prin spaţiul său aerian", a raportat agenţia oficială Bahrain News Agency, citând un responsabil din cadrul Ministerului Transporturilor.

Anunţul intervine după acordul de normalizare a relaţiilor dintre EAU şi Israel făcut cunoscut luna trecută de preşedintele american, Donald Trump, însoţit de promisiunea unor schimburi comerciale.

În această săptămână, un "prim zbor comercial direct" între cele două ţări şi cu plecare din Tel Aviv a aterizat la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, după ce a survolat spaţiul aerian al Arabiei Saudite, ţară de la Golful Persic care nu întreţine relaţii oficiale cu Israelul.

Compania aeriană El Al a anunţat joi un zbor cargo cu începere din septembrie pentru Emirate. Un Boeing 747 urmează să decoleze la 16 septembrie de pe Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, iniţial cu destinaţia Liège, în Belgia, înainte de a zbura spre Dubai, în EAU, a raportat El Al.

Bahrainul şi Arabia Saudită nu au relaţii diplomatice cu Israelul. Riadul condiţionează stabilirea de relaţii cu Israelul de un acord de pace israeliano-palestinian.

Bahrainul a fost prima ţară de la Golf care a salutat acordul dintre EAU şi Israel anunţat la 13 august. Contactele dintre această mică ţară de la Golf şi Israel datează din anii 1990.

Bahrainul şi Israelul împărtăşesc aceaşi ostilitate faţă de Iran. Manama acuză Teheranul că instrumentalizează comunitatea şiită din Bahrain împotriva dinastiei sunnite la putere.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
Nuclearelectrica

Curs valutar BNR

21 Oct. 2020
Euro (EUR)Euro4.8737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1135
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5487
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3705
Gram de aur (XAU)Gram de aur253.6485

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

AAGES GROUP
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
14 Noiembrie - Noaptea Muzeelor
Legal Accelerators
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie